Votul pro-Georgescu a fost unul anti-partidele mainstream, partide mari și anchilozate, cărora nu le-a păsat de oameni ci doar de propriile interese, a spus un clujean.
”M-am hotărât cu cine să votez doar duminică dimineață. Și am decis să dau un vot anti-sistem, iar Călin Georgescu mi s-a părut candidatul potrivit, deși până în urmă cu o lună nu auzisem de el. Dar a fost singurul pe care l-am văzut spunând ceva despre oameni, care s-a gândit la ei.
Mi-a fost scârbă de aceste partide și de candidații propuși la Președinție, astfel că am votat împotriva lor. Singurele vinovate de rezultatul votului sunt partidele și măscăricii pe care i-au scos în față ca și candidați la prezidențiale”, a spus acesta, pentru cluj24.ro.
Votantul lui Georgescu a precizat că a contat în decizia luată și faptul că a fost vorba despre un candidat independent, care nu are un partid în spate și care să îi dicteze ce să spună și ce să facă.
”Adevărul este că nu m-am așteptat să intre în turul 2, dar acum mă bucur. Campania lui desfășurată pe Tik Tok nu m-a influențat, dar doar așa am aflat mai multe despre acest candidat”, a explicat clujeanul.
Cine este Călin Georgescu
Călin Georgescu s-a născut în Bucuresti, la data de 26 martie 1962.
El a absolvit Colegiului de Recuperare Funciară, Institutul de Agronomie „Nicolae Bălcescu” din București. În 1999, a obținut titlul de doctor în pedologie.
Între 1997 și 2013, Călin Georgescu a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. În 2013, el a devenit preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, scrie stirileprotv.ro.
Călin Georgescu a mai fost secretar general în Ministerul Mediului și director al Directiei Organizații Economice Internaționale în Ministerul Afacerilor Externe.
Din 2021, el deține funcția de cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Filiala Pitești.
În 2011 numele lui a fost vehiculat pe o posibilă listă scurtă de candidați independenți pentru funcția de premier, în locul lui Emil Boc. Episodul cu vehicularea numelui său ca posibil candidat pentru palatul Victoria s-a repetat și în 2012, unde Georgescu a apărut pe o listă alături de Lucian Croitoru, Leonard Orban, Mihai Răzvan Ungureanu și alții.
În 2015, pe fondul plecării de la Palatul Victoria a lui Victor Ponta, în urma protestelor masive după tragedia de la Colectiv, Dan Puric a declarat că îl susține pe Georgescu pentru funcția prim-ministru.
În 2016 Federația Societatea Civilă Românească, printr-o scrisoare deschisă, l-a propus la funcția de premier, în numele a „peste 3 milioane de cetățeni”.
Patru ani mai târziu, în decembrie 2020, Călin Georgescu a fost propunerea AUR pentru funcția de premier. El s-a aflat, oficial, pe lista celor trei persoane propuse de partide pentru funcția de premier, alături de Alexandru Rafila (propus de PSD) și de Florin Cîțu (propus de alianța PNL-USR-UDMR). Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, atunci, pe Florin Cîțu.
În 2022 Georgescu a fost numit președinte de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor. Ulterior, relația dintre Călin Georgescu și liderul AUR, George Simion, a devenit din ce în ce mai tensionată.
În luna septembrie a acestui an, el l-a acuzat pe Simion că susține, în secret PSD. „Ucraina e un proxy pentru Rusia, iar AUR e un proxy pentru PSD, e foarte simplu. Se vede cu ochiul liber”, a afirmat Călin Georgescu.
În ultima vreme, candidatul independent la președinție a fost prezentat în mai multe articole de presă ca fiind un prorus declarat, unele considerându-l chiar reprezentantul intereselor Moscovei în România