Calendarul noului an este organizat la fel ca anul școlar precedent, cu intervale de cursuri și vacanțe. Pentru acest an, s-au stabilit 5 module de învățare și 5 perioade pentru vacanțe școlare.
Pentru anul școlar în curs, profesorii vor avea zile libere în timpul săptămânii, zile în care pica sărbătorile legale, la fel cum au și restul angajaților, potrivit Codului Muncii. De asemenea, cadrele didactice beneficiază de alte trei zile suplimentare libere legal, pe lângă celelalte stabilite prin lege, confort Contractului Colectiv de Muncă, potrivit digi24.ro.
Zilele nelucrătoare pentru dascăli din acest an școlar sunt:
5 octombrie – Ziua Mondială a Educației, în 2024 pică sâmbătă.
22 aprilie 2025 – a treia zi de Paște, marți, ziua pică în vacanța de primăvară;
5 iunie 2025 – Ziua Învățătorului, joi;
Zile libere legal în învățământ, în anul școlar 2024-2025
Potrivit structurii de curs aprobate de Ministerul Educației, anul acesta vor fi zile libere legal pentru profesori, care vor pica și în perioada deja stabilită pentru vacanțe școlare.
Perioadele cu libere pentru profesori sunt după cum urmează:
25 decembrie, miercuri – prima zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă);
26 decembrie, joi – a doua zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă);
1 ianuarie, miercuri – Anul Nou ( ziua este în vacanța de iarnă);
2 ianuarie, joi, Anul Nou (ziua este în vacanța de iarnă);
6 ianuarie, luni – Botezul Domnului, Boboteaza (ziua este în vacanța de iarnă);
7 ianuarie, marți – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (ziua este în vacanța de iarnă); 24 ianuarie, vineri – Mica Unire, zi liberă legal;
18 aprilie, Vinerea Mare (ziua este în vacanța de primăvară);
21 aprilie, luni – A doua zi de Paște (ziua este în vacanța de primăvară);
1 mai, joi – Ziua Muncii;
9 iunie, luni – a doua zi de Rusalii.
Ce vacanțe au elevii și profesorii în anul școlar 2024-2025
Vacanța de toamnă – de sâmbătă, 26 octombrie, până duminică, 3- noiembrie 2024.
Începând cu anul școlar 2022-2023, de când s-a renunțat la semestre și s-a trecut la module de învățare, s-a luat decizia generalizării vacanței de toamnă, scrie adevarul.ro.
Astfel, în anul școlar 2024-2025, prima vacanță din octombrie va fi atât pentru elevii din școala generală, clasele I-VIII, cât și pentru cei din liceu, clasele IX-VII.
Vacanța de iarnă, sau vacanța de Crăciun pentru elevi și profesori va începe sâmbătă, 21 decembrie 2024 și va dura până marți, 7 ianuarie 2025.
A treia vacanță din anul școlar 2024-2025 este vacanța de schi. Vacanța mobilă sau vacanța de schi, așa cum a fost numită, va avea o durată de o săptămână în perioada 10 februarie – 2 martie 2025 și se va stabili la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiului București.
Ca perioadă de timp, vacanța de schi se va desfășura între modulele de curs III și VI, în funcție de fiecare unitate de învățământ. Modulul III de curs se va desfășura în perioada: miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025. Vacanța de primăvară din structura anului școlar 2024-2025 va începe vineri, 18 aprilie 2025 și va dura până duminică, 27 aprilie 2025.
După finalizarea ultimului modul de curs, modulul V, care se va desfășura în perioada luni, 28 aprilie 2025 – vineri, 20 iunie 2025, urmează vacanța mare. Vacanța de vară 2025 este și ultima perioadă de vacanță a anului școlar 2024-2025, și va începe de sâmbătă, 21 iunie 2025 până duminică, 7 septembrie 2025.