Updated on august 28, 2024 
Tony da Silva, 43 de ani, fostul jucător de la CFR Cluj, actualmente antrenor la Poli Iași, și-a deschis sufletul în fața cititorilor GSP.
Expansiv și emoționat, Tony da Silva nu a ocolit nicio întrebare în dialogul cu Gazeta Sporturilor. Antrenorul nu s-a sfiit să plângă și să povestească cele mai dure momente din viața sa: de la adolescența grea și până la lupta cu o boală fioroasă, cancer de prostată, despre care vorbește în premieră.
Portughezul născut la Paris e îndrăgostit de România și aceasta se vede din patosul cu care vorbește despre țara noastră: „Aveți tot, cultură, istorie, siguranță, o țară minunată. Regret mult că nu m-am stabilit aici!”. Trăiește pentru fotbal, iar asta se vede și din dificultățile pe care și le-a creat în familie.
„Am venit să muncesc cu inima deschisă, cu transparență. Eu mă sacrific foarte mult pentru acest club. Mi-am lăsat familia acasă. Am lăsat copilul meu de 10 ani. Am lăsat părinții mei, care au niște probleme de sănătate. Eu când am venit anul trecut, am venit… Înainte să vin aici, eu am avut o boală, am avut cancer. Am învins un cancer chiar înainte să am această provocare la Poli Iași”, a spus antrenorul.
„Am avut forța interioară să lupt. M-am speriat foarte mult că nu o să îmi mai văd familia mea, copilul meu. Dumnezeu mi-a dat putere să lupt pentru viața mea. Și această oportunitate pe care mi-a dat-o Dumnezeu m-a schimbat total, vreau să mănânc viața cu totul. Vreau să fiu fericit, vreau ca lumea să fie mândră de mine. Și am venit să fiu o soluție pentru Poli Iași.
Am avut noroc că am descoperit din timp. A fost un cancer la prostată, aveam trei noduli. Am avut oportunitatea să beneficiez de o tehnologie nouă cu laser. M-a costat 12.000 de euro, dar acum totul e OK. Sunt încă controlat, nu a mai reapărut nimic.
Fiecare zi pentru mine e o oportunitate. Nu știu cum să explic. E ceva senzațional. M-am schimbat mult. Din păcate, m-am schimbat abia după ce am pățit asta. Trebuia să gândesc așa și înainte. De asta, pentru mine, viața e ceva extraordinar. Și asta vreau să le transmit și jucătorilor. Să nu uite ce oportunitate avem. În fiecare zi facem ce ne place. Avem sănătate. Suntem plătiți să facem jobul care ne place nouă. Avem familie. Cel mai dureros pentru mine, să știți, e să fiu departe de familia mea.
Eu acum m-am stabilit în Portugalia. Am stat și în Paris, dar am ales Portugalia. Cred că e mai multă siguranță momentan. Mulțumesc Franței pentru tot ce mi-a oferit, dar mă simt mai în siguranță în Portugalia! Tot zic că dacă vine o bombă în Portugalia, înseamnă că s-a sfârșit lumea. E o țară mică, altfel de gândire. Mie îmi place mult liniștea. Atunci am preferat să mă stabilesc acolo. Și asta e cel mai dureros. Să stau departe de părinți, de copilul meu, de nevasta mea. E greu, deși ei îmi dau putere să merg mai departe.
Dar sunt niște momente… De multe ori eu plâng singur acasă, să știți. Și nu mi-e rușine să o spun. Stau acasă singur și plâng. Am nevoie de exteriorizare. Iar meseria de antrenor e cea mai grea din lumea. Nu fizic, nu la asta mă refer, ar fi o minciună. Tatăl meu mergea la muncă grea de la șase dimineața până la zece. Mama făcea curățenie la alte persoane acasă în fiecare zi ca să ne dea de mâncare. Asta era greu. Eu spun că e cea mai grea meserie din punct de vedere emoțional, pentru că un antrenor e singur tot timpul.
E mult timp singur. Când câștigi, toată lumea câștigă. Când pierzi, numai antrenorul pierde. Și asta e o presiune enormă pentru un om. Dar după ce am trecut de problemele cu cancerul, nu mai am presiune. Presiune e să avem sănătate, presiune e în Israel, în Palestina, în Ucraina, în Rusia. Astea sunt presiuni, în război. Nu mai simt presiune. Simt sentimente, am sentimente”, a mai spus Tony.