Updated on mai 15, 2024 
În tumultul Revoluției de la 1848 din Transilvania, o figură curajoasă a apărut ca un simbol al speranței și al rezistenței: Pelaghia Roșu. Adesea comparată cu legendara Ioana d’Arc, Roșu a condus un batalion de femei, inspirând curajul și determinarea în lupta împotriva opresiunii maghiare.
Născută în satul Mărișel, Roșu a fost o învățătoare dedicată, educând generații de tineri români. Cu toate acestea, destinul ei a luat o turnură dramatică odată cu izbucnirea revoluției. Insuflată de idealurile libertății și autodeterminării, Roșu s-a alăturat oastei lui Avram Iancu, un lider cheie al mișcării revoluționare.
Curajul și abilitățile sale de conducere au propulsat-o rapid în fruntea unui batalion format exclusiv din femei. Sub conducerea sa inspirată, femeile lui Roșu au demonstrat o tenacitate și o abilitate de luptă uimitoare, câștigând respectul chiar și al adversarilor lor.
Un moment emblematic al revoluției a fost bătălia de la Tălmaci, unde batalionul lui Roșu a jucat un rol crucial în victoria forțelor revoluționare. Luptele aprige au dus la pierderi grele de ambele părți, dar curajul și determinarea femeilor lui Roșu au contribuit semnificativ la rezultatul final.
S-a născut în satul Mărişel, judeţul Cluj, fiind unicul copil al judelui sătesc Ioan Dufle. A fost instruită acasă de către tatăl său, care o educa folosind cărţi româneşti. A fost trimisă ulterior la şcoală de către părintele său la Budapesta, unde va învăţa carte timp de trei ani, după care se va întoarce în satul natal.
A fost căsătorită cu Ioan Roşu şi a avut un singur copil, botezat Indrei (Andrei). Acesta va deveni în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania centurion în oastea condusă de Avram Iancu şi va conduce lăncierii români în a doua luptă de la Mărişel, împreună cu mama sa.
În timpul celei de-a doua lupte de la Mărişel, din 12 martie 1849, Pelaghia Roşu va comanda în luptă femeile din sat. Pentru că nu erau suficienţi combatanţi din rândul bărbaţilor din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă. Au ales-o comandant pe Pelaghia Roşu, iar la momentul oportun ele au declanşat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenţie, crezând că e atacat de cavaleria moţilor, a rupt lupta şi s-a retras în debandadă.
La 9 octombrie 1850 guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth a recompensat-o pentru meritele avute în timpul revoluţiei paşoptiste cu sume de 100 florini. În actul de recompensă s-au citat următoarele:
„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roşu, mama lui Andreiu Roşu din Mărişel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstraţia săvărşită cu isteţime în contra insurgenţilor, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”
La 10 iulie 1870 Pelaghia Roşu a trecut în lumea drepţilor, fiind înmormântată în cimitirul satului Mărişel.
Comisia Femeilor Române din Abrud a decis să înlocuiască crucea de lemn de la mormântul Pelaghiei Roşu cu o troiţă de piatră. Într-o noapte din anul 1900, pe ascuns, pentru a scăpa de eventuala intervenţie nedorită a autorităţilor de atunci, la mormântul eroinei a fost amplasată noua troiţă din piatră.