Updated on septembrie 13, 2022 Cei de la CFR Cluj TV au realizat un reportaj inedit cu mijlocașul grupării din Gruia. ”O zi din viața lui Ciprian Deac” se numește materialul video, în care fotbalistul și-a deschis sufletul și în care a fost de acord să fie filmat în mai multe ipostaze familiale.
Deac are două fetițe, Anelise (8 ani) și Natalia-Giulia (3 ani), alături de soția sa, Cristina, fostă Lucaci. Și Cristina are tangențe cu sportul, pentru că ea a fost campioană națională de tineret la 100 de metri garduri. Jucătorul se află la a doua căsnicie, după ce mariajul cu Adriana Ghiran, prima soție, s-a terminat în 2011.
Deac se trezește zilnic la 07:30, își bea cafeaua alături de soție, după care o duce pe mezina familiei, Natalia, la grădiniță. După aceea, direct de acolo, Ciprian ajunge la stadionul lui CFR Cluj. După ce mânâncă micul dejun, alături de colegi, se duce în sala de forță pentru un antrenament de încălzire.
Urmează antrenamentul lui Dan Petrescu, care de regulă este mereu dimineața. Fotbalistul mai intră o dată în sala de forță, după ce se termină ședința de pregătire, după care se duce acasă.
La finalul sezonului trecut, Ciprian Deac a devenit din nou campion al României alături de CFR Cluj, al cincilea titlu consecutiv. În total, Deac are șapte titluri câștigate alături de formația ardeleană, la care se mai adaugă două Cupe și cinci Supercupe ale României.
Ciprian Deac (36 de ani) a bifat în meciul cu U Cluj, din etapa 10 a Ligii 1, contra celor de la Universitatea Craiova, scor 2-0, meciul 400 în tricoul ardelenilor.