Ministrul fondurilor europene: Metroul va face din Cluj al doilea oraş cu 1 milion de locuitori din România. Nu vom mai avea totul concentrat în Bucureşti

Updated on septembrie 8, 2022 Construcţia metroului din Cluj va transforma radical centrul regional şi va permite creşterea de aproape trei ori a populaţiei oraşului în condiţiile în care oamenii se vor deplasa mai uşor şi mai rapid dintr-un capăt în celălălt.

„PNRR include şi investiţii în metrou, o componentă importantă pentru cel din Bucureşti dar şi pentru Cluj. Clujul va fi primul oraş din România care are sarcina dificilă de a implementa proiectul de metrou, care va face din Cluj o localitate cu un potenţial de peste 1 milion de locuitori, astfel încât să nu mai avem totul concentrat la Bucureşti“, a spus Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene, citat de Ziarul Financiar. 

Ministrul fondurilor europene: Metroul va face din Cluj al doilea oraş cu 1 milion de locuitori din România. Nu vom mai avea totul concentrat în Bucureşti 1
(Foto Facebook Municipiul Cluj Napoca)

Zona metropolitană a Clujului are circa 410.000 de lo­cuitori, însă din cauza reliefului oraşul are o zonă li­mi­tată unde se poate extinde, iar creşterea populaţiei pune o presiune tot mai mare pe transportul în comun şi pe infrastructura rutieră. Concordia a lansat studiul Viito­rul Transportului, realizat de la Deloitte, ce repre­zintă prima foaie de parcurs pentru atingerea obiecti­velor pentru a respecta cerinţele planului Fit for 55 şi reducerea la zero a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.

Primăria Cluj a decis suspendarea temporară a proiectului metroului pentru a actualiza indicatorii licitaţiei, în condiţiile în care costurile materialelor de construcţii au crescut foarte mult în 2022 din cauza inflaţiei şi conflictului din Ucraina.

Primăria Cluj-Napoca, după consultarea Ministerului Transporturilor, a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției.

Această operațiune este necesară în vederea actualizării costului de realizare a Metroului, raportat la creșterea accelerată a prețurilor la materiale de construcții din ultima perioadă.

Precizăm faptul că indicatorii tehnico-economici cu privire la metrou au fost aprobați prin Hotărâre de Guvern la sfârșitul anului 2021.

De ce am decis suspendarea procedurii în vederea actualizării prețului de licitație?

În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată.

Precizăm faptul că aceste firme au realizat multiple lucrări de metrou în capitale și orașe ale Uniunii Europene.

Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României.

Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici.

De ce am decis acum actualizarea indicatorilor tehnico-economici?

Am decis astăzi întrucât doar acum am primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată.

Soluția stabilită asigură continuarea proiectului în cadrul P.N.R.R.”, a transmis municipalitatea.

Advertisements
error: Content is protected !!