Updated on iunie 23, 2022 Autoritățile mai multor comune din Cluj le-au interzis oamenilor folosească apa potabilă ca să își ude grădinile și serele. Cine va fi prins că încalcă dispoziția riscă zeci de mii de lei amendă.
În comuna Chinteni gospodarii au fost anunțați de Primărie că cei care vor fi prinși că își udă grădinile cu apă potabilă pot fi amendați cu până la 30.000 de lei de Garda de Mediu sau de cei de la Apele Române, informează stirileprotv.ro.
Femeie: „E greu fără apă și am și un copil. Baie la lighean, cumpăr apă.”
În nordul țării legumele sunt arse de soarele care încinge pământul. Oamenii sunt disperați, iar în unele comune din Satu Mare au fost deja anunțați că trebuie să fie cumpătați atunci când își udă grădinile ori spală vasele. Amărâți, adună apă în găleți și butoaie de teamă că le pot muri plantele și animalele.
Dacă în următoarele zile nu se reduce consumul de apă, autoritățile iau în calcul raționalizarea.
Asta se întâmplă deja în 70 de sate din județul Iași. De două zile apa de la robinet curge după program la amiază și seara, însă noaptea nu e deloc.
Bătrână: „O să murim de sete.”
Cum problema apei se adâncește, de la lipsa ei până la scumpiri, mulți încearcă să reducă din consum. La Iași, un fost punct termic a fost transformat în baie publică, destinată celor cu venituri reduse. Un duș costă un leu.
Ce putem face pentru a ne reduce consumul de apă
Șase din 10 români vor să își diminueze consumul de apă în casa lor. E adevărat, în mare parte persoane de peste 55 de ani și femei.
Cele mai la îndemână lucruri pe care le putem face pentru a reduce consumul de apă, conform unui studiu recent, este de pildă să verificăm bateriile din bucătărie și baie o dată la trei luni pentru a nu fi pierderi, să alegem un duș în locul unei băi lungi în cadă și să închidem robinetul între etapele spălării. Alte “trucuri” sunt aeratoarele, limitatoarele de debit și bateriile eco.
La acestea se adaugă, eventual, limitarea cantității de apă din rezervorul toaletei, de la nouă până la patru-cinci litri de apă.
Secetă în Italia: În trei zile, Lacul Maggiore a scăzut cu un metru
Scăderea Lacului Maggiore nu se oprește. Nivelul, care era la 193,89 metri pe 17 iunie, a ajuns acum la 192,83 de metri. În zona roșie au intrat localitățile Baveno, San Bernardino Verbano, Cambiasca, Vignone și Brovello Carpugnino în provincia Verbania, Pieve Vergonte și Piedimulera în Ossola.
În alte șase-șapte municipii, măsurile pentru combaterea urgenței apei includ intervenții cu autocisterne și au fost emise ordonanțe pentru limitarea pierderilor de apă și raționalizarea apei în intervale orare, în general pe timp de noapte, informează radiocluj.ro.
Este evaluată posibilitatea unor ordonanțe regionale de raționalizare a apei în nordul Italiei, precum interzicerea umplerii piscinelor și favorizarea utilizării apei pentru nevoi primare. Este una dintre ipotezele aflate pe masa Comisiei de Politică Agricolă a Conferinței Regiunilor. Intenția guvernanților ar fi să ceară Guvernului, într-o manieră compactă, starea de urgență în nordul țării.
În plus, în unele teritorii există deja acorduri cu companiile energetice pentru creșterea procentului de utilizare a apei lacurilor în scopuri umane sau agricole.