Updated on ianuarie 15, 2021 Caritas a fost primul joc de tip piramidal care a funcționat în România, între aprilie 1992 și august 1994. A atras milioane de deponenți din toată țara care au investit mai mult de 1.000 de miliarde de lei vechi (între 1 și 5 miliarde de dolari americani) înainte de a da faliment în 14 august 1994.
Scriitoarea Lili Crăciun a povestit pe Facebook cum a fost aproape să investească, dar și cum priveau românii de atunci jocul piramidal, orbiți de visul de a se îmbogăți peste noapte.
(Deponenti ai jocului piramidal Caritas, in Cluj. Foto: agerpres.ro)
„Citesc într-un ziar că Stoica, fostul patron al Caritas, a fost evacuat din garsoniera pe care o avea cu chirie în Brașov fiindcă nu și-a plătit nu știu de când utilitățile. Da’ și românii naivi, frate! Și pentru că tot mi-a adus aminte, povestea mea cu Caritas…
Când a apărut nebunia cu Caritas de la Cluj, s-au ivit și o serie de copilași, ciuperci otrăvite cu sediul prin toate județele. Evident, o firmă – care te făcea bogat peste noapte – a apărut și la Iași, unde locuiam atunci. Era paranoia, cine nu a trăit în acei ani nu-și poate imagina ce febră a ”aurului” cuprinsese România. Nu era zi, lăsată de la Dumnezeu, să nu auzi că ”cunoștința cunoștinței mele” a luat de 16 ori suma și s-a îmbogățit. Nu întrebai de ce naiba nu dădeai direct peste un câștigător ci întotdeauna aflai la mâna a enșpea despre unul care a dat lovitura. Te putea prinde flama ușor, ajutat și de reclama grețoasă care se făcea la televiziune.
Firma din Iași, care promitea că te va face bogat dacă le dai un leu, și-a făcut reclamă în ziarele locale. Exclus să nu afli când se va deschide, la ce oră, cum te vei îmbogăți. Fiind mamă singură cu doi copii, m-am gândit de zece ori dacă să investesc sau nu. Nu părea în regulă, nu-mi dădeam seama de unde naiba vin banii, alții și alții. Mă reținea și faptul că participasem, ca elevă de liceu. la un fel de Caritas al vederilor: trebuia să primesc vreo 300 și, deși mi-am făcut treaba, abia am primit vreo două.
Cu toate astea, parcă mă bătea gândul să merg să văd ce și cum. Cum anunțul din ziar îmi spunea că firma își deschide porțile pentru prima dată a doua zi dimineața, la ora 7,00, am hotărât să mă duc de la 6,00 dimineața și, ca pe vremuri la lapte, să fiu în capul listei. Mi-am făcut calcule că, orice s-ar întâmpla, dacă sunt cea mai prima dintre primii de pe listă, n-am cum să pierd. Măcar 50, după calculele mele, ar fi trebuit să câștige până se rupea lanțul. Nici nu mă gândeam că patronii sunt escroci.
Zis și făcut. A doua zi la ora 6,00, încă chioară de somn, m-am prezentat pe undeva pe lângă fostul IRE. Era o clădire cu un nivel – o casă, cu un geam mic spre stradă, în care am putut citi din nou anunțul de îmbogățire. Încă nu era nimeni, uraaa! Aveam să fiu cap de listă. Nu dețineam cine știe câți bani , luasem doar economiile, din meditațiile pe care le dădeam, pe ideea că, în caz că le pierdeam, nu aveam să murim de foame. Pe la șase și jumătate au început să apară și ceilalți doritori de avere nemuncită iar la șapte, când s-a deschis gemulețul prevăzut cu o mică tejghea în exterior, coada era groasă, numărul ”investitorilor” depășea cu mult 100. Norocul era de partea mea, dacă ăia 100 depuneau bani și măcar 50 luau, eram printre cei bogați.
O domnișoară repezită mă întreabă cât voiam să investesc și îmi dă un formular să îl completez. Dau să mă apuc de scris, dar mă bate un gând. Mă opresc și o întreb pe duduie a câta voi fi pe listă. Îmi răspunde agitată că am poziția 67 și că voi primi o adeverință în acest sens. Mă apucă nervii. O întreb cum pot fi poziția 67 dacă e prima zi când firma s-a deschis iar eu sunt prima, în fața mea n-a mai fost nimeni. Am tonul ridicat când încep să o acuz de escrocherie, așa că aude toată coada scandalul.
Credeți că a fost nevoie să explice duduia cine sunt cei de pe pozițiile 1-66? Nu, nici gând. Coada a fost cea care a sărit, ca mușcată de fund, în apărarea demoazelei. Indiferent cât am explicat că este o șmecherie și că, dacă va câștiga cineva, vor fi cei care erau trecuți pe listă înainte de a se deschide firma, nu m-a crezut nimeni. Au sărit toți cu gura pe mine: că ori am de gând să investesc ori să mă car de acolo și să-i las în pace, că le răpesc timpul, că s-au săturat de justițiari care dau cu noroi în oameni corecți. Aproape că m-au îmbrâncit. Le-am ascultat sfatul și m-am cărat.
Aș fi putut să mă duc la procuratură, să le spun de escrocherie, dar cine m-ar fi crezut? Care, din oamenii de la coada de peste 100, ar fi venit martori că într-adevăr fusesem prima, în prima zi de lucru a firmei și că urma să fiu abia pe poziția 67? Vă spun eu: nici unul”, a scris Lili Crăciun pe Facebook.
Jocul piramidal Caritas
Compania „Caritas” a fost fondată de către Ioan Stoica în aprilie 1992 în Brașov sub forma unei societăți cu răspundere limitată cu un capital de numai 100.000 de lei (500 USD sau 775 de dolari actual). Caritas s-a mutat în Cluj-Napoca două luni mai târziu.
Depozitele erau inițial mici (2.000–10.000 lei), dar mai târziu depozitul minim a crescut la 20.000 de lei, iar cel maxim a fost majorat până la 160.000 de lei. Pentru început numai cei ce aveau domiciliul în Cluj puteau să facă depozite la firmă, dar începând cu vara anului 1993 toți cetățenii români au putut să participe. Sistemul lui Stoica promitea restituirea, după trei luni, a unei sume de opt ori mai mari decât banii investiți. Listele cu depunători cărora le venise rândul la câștig erau publicate în cotidianul „Mesagerul transilvan”.
Caritas-ul a atras un număr de 400.000 deponenți din întreaga țară, care au investit 1.257 miliarde lei (aproape 1 miliard USD) înainte de a da faliment la data de 14 august 1994, având o datorie de 450 milioane USD. Plățile încetaseră, de fapt, în octombrie 1993.
Estimările variază între două și opt milioane de deponenți. Bancherul Dan Pascariu estima că între 35% și 50% din gospodăriile din România au fost participante la acest sistem, în timp ce Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, estima circuitul financiar ajunsese la un moment dat să ruleze o treime din masa monetară a României.
Fondatorul și proprietarul afacerii, Ioan Stoica, a fost condamnat în anul 1995 de către Tribunalul din Cluj la un total de 7 ani de închisoare pentru fraudă, dar a făcut apel și i s-a redus termenul de pedeapsă la numai doi ani. Nemulțumit și de această perioadă, el s-a adresat Curții Supreme de Justiție și sentința i-a fost micșorată la un an și jumătate de închisoare. A fost eliberat la data de 14 iunie 1996.
Motivul pentru care autoritățile au permis acest joc piramidal a fost probabil teama de manifestații și dezordine publică. Nu se cunoaște către ce destinații s-au îndreptat banii depunătorilor. Contabilitatea firmei era mai mult decât neglijentă, iar procesele între deponenți și compania Caritas continuă și astăzi.