Updated on noiembrie 8, 2020 La Cluj Napoca se pregătește construirea celui mai frumos parc din România, Parcul de Est.
Ovidiu Câmpean, director la Primăria Cluj, a anunțat faptul că a fost lansat Concursul Internațional de Soluții „Amenajarea Parcului Est Cluj-Napoca”.
„La Cluj-Napoca se pregătește cel mai frumos parc din România!
M-am bucurat să văd că există un interes foarte mare din partea echipelor de arhitecți din Cluj, București sau de la nivel internațional.
Proiectul de amenajare a Parcului Est face parte din programul de investiții Clujul Verde, va avea o suprafață de peste 45 de ha și va fi finanțat din fonduri europene.
În 29 ianuarie 2021 vor fi depuse propunerile de amenajare de către concurenți, urmând ca un juriu format din experți de la nivel național și internațional să aleagă cea mai bună soluție”, a transmis Ovidiu Câmpean, care a oferit și câteva detalii despre proiect.
„Concursul are ca scop selectarea celei mai bune soluții în vederea amenajării Parcului Est din Cluj-Napoca și atribuirea contractului de proiectare.
PREMIILE ACORDATE
Premiul I: contractul de proiectare – 6.288.360 RON, fără TVA
Premiul II: 120.000 RON
Premiul III: 60.000 RON
JURIUL CONCURSULUI
Membri titulari:
– arhitect peisagist Catherine Mosbach – Fondator Mosbach Paysagistes, Paris, Franța
– arhitect peisagist Peter Veenstra – Cofondator al biroului LOLA Landscape Architects, Rotterdam, Olanda
– geograf Catherine Franceschi-Zaharia – Paris, Franța
– arhitect Ligia Subţirică – Reprezentant al Autorității Contractante, Cluj-Napoca, România
– arhitect Şerban Țigănaş – Secretar al Uniunii Internaționale a Arhitecților – UIA, Reprezentant al Filialei Teritoriale OAR Transilvania, Cluj-Napoca, România
– arhitect Toader Popescu – Lector universitar, Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Bucureşti, România
– arhitect Radu Tudor Ponta – Cofondator al biroului Republic of Architects, conferențiar universitar, Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Bucureşti, România
Membri supleanți:
1. Cristian Domșa – Specialist GIS – Conservarea biodiversității, Consultant în domeniul ecologiei şi conservării biodiversității, Cluj-Napoca, România
2. arhitect Tamina Loley – Arhitect Partener al biroului de arhitectură Wolfhouse Productions, Co-fondator Nod Makerspace, București, România.
Jurizarea proiectelor: 05 – 07.02.2021
Anunț oficial câștigător: 08.02.2021
Publicarea rezultatelor: 09.02.2021”