Updated on ianuarie 30, 2026O noapte petrecută la camera de gardă poate speria orice părinte, mai ales când febra nu cedează și respirația copilului ridică semne de întrebare. Pentru o mamă din Cluj-Napoca, drumul la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a fost, dincolo de emoție, o întâlnire cu un sistem care a funcționat: oameni calmi, proceduri clare, comunicare repetată și intervenții făcute „după protocol”. Povestea ei nu este despre panică, ci despre încredere câștigată pe teren — și despre cum profesionalismul, empatia și educația medicală pot transforma o experiență dificilă într-una surprinzător de liniștitoare.
În mod notabil, atmosfera a fost una ordonată. Nu prin absența grijii, ci prin prezența comunicării. Personalul a explicat proceduri, pași, timpi — din nou și din nou — iar această pedagogie repetitivă, deseori invizibilă în discuțiile despre performanță medicală, a funcționat ca un instrument de reducere a stresului.
„Azi-noapte am ajuns în camera de gardă a Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj. De trei zile febra urca și cobora, apoi urca din nou, iar grija aceea care nu poate fi cuantificată medical – „parcă se aude ceva” – nu mai era doar un wheezing. Era neliniște de părinte.
Mulțumesc, din inimă, întregului personal medical. Ati fost excepționali. În orele petrecute acolo, am văzut multe cazuri grave, ambulanțe sosind una după alta, situații complicate, fragile. Și m-am gândit cât de important ar fi ca ambulanța să rămână ceea ce este: un instrument vital pentru urgențe reale, nu un taxi cu prioritate imaginară.
Fiecare resursă contează atunci când viața atârnă de minute. Am mai văzut ceva: cum se naște empatia. Copiii o învață nu din lecții, ci din martorii inevitabili ai suferinței celorlalți. Timp de trei ore, fiica mea, fără telefon, a fost mult mai răbdătoare decât unii adulți care veniseră după noi. Uneori, copiii ne dau lecții fără să știe.
M-a bucurat liniștea oamenilor. Nu era agitație, pentru că personalul explica – din nou și din nou – proceduri, pași, timpi. Comunicarea medicală nu e un detaliu secundar; e parte din tratament, e management al stresului, e umanitate aplicată.
Dar oboseala se vede. Este o oboseală adâncă, care nu se rezolvă cu aplauze sau mulțumiri simbolice.
Alocarea de resurse financiare pentru resursa umană din sănătate nu este un moft.
Burnout-ul nu e un cuvânt la modă, ci o realitate periculoasă, care riscă să ne lase fără medici, asistente și personal de suport.
Cred, din ce în ce mai mult, că educația medicală bazată pe studii, cercetare și știință trebuie popularizată.
Trebuie.
Spun asta pentru că am fost întrebată, cu o anxietate fină și perfect justificată, despre vaccinarea copilului meu și despre atitudinea față de antibiotic.
Testarea a fost discretă, non-invazivă, profesionistă.
O precizare importantă: este a patra oară în aproape șase ani când copilul meu primește antibiotic – exclusiv la recomandare medicală.
Dacă explicăm pe înțelesul oamenilor ce este medicina bazată pe dovezi, vom avea pacienți mai informați, mai liniștiți și mai complianți.
Mi-a plăcut că am auzit des cuvântul „protocol”.
Standardizarea, mai ales în urgențe și sub presiunea timpului, este esențială.
Reduce erorile involuntare și protejează atât pacientul, cât și medicul.
Între timp, E este bine.
Se bucură că lipsește de la grădiniță și că va avea și ea absențe – micile bucurii ale copilăriei, care pun lucrurile în perspectivă.
Mă gândesc că dacă am multiplica expertiza Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj și am valorifica managementul sanitar si expertiza domnului manager Mureșan ca bună practică, nu am vorbi doar despre o oază de normalitate, ci despre un standard posibil – măcar în orașele mari.
La final, un mulțumesc sincer și multă sănătate tuturor profesioniștilor din sistemul medical.
Aveți grijă de noi.
Avem nevoie să avem grijă și de voi”, a scris Cristina Grigore.