Producătorul german de echipamente electrice și unelte pentru pădure, agricultură și grădină, STIHL, va deschise luna aceasta cea mai nouă fabrică din România în urma unor investiții de 125 de milioane de euro la Oradea.
Ceremonia de deschidere a noii fabrici de baterii și echipamente electrice de exterior, construită în Parcul Industrial Euobusiness I, are loc luna aceasta, pe 15 octombrie, informează Economica.net.
Activitatea fabricii se va concentra pe utilaje cu acumulatori și electrice, precum și pe pachete de baterii pentru piața europeană, consolidând astfel segmentul de produse cu baterii, care este cel mai rapid în creștere pentru companie.
În prima fază a proiectului vor fi create 150 de noi locuri de muncă, iar până în 2028, aici vor lucra aproximativ 700 de angajați.
Reprezentanții companiei spuneau în 2022 că au ales Oradea datorită poziționării geografice.
„Stihl realizează o mare parte din vânzările sale de baterii în regiunea europeană. Orașul Oradea ne-a convins nu doar prin conectarea optimă la piețele care sunt importante pentru noi, ci și prin infrastructura dezvoltată corect și condițiile economice bune”, spunea atunci Martin Schwarz, membru executiv Stihl pe producție și achiziții.
Grupul dezvoltă, produce și distribuie utilaje profesionale pentru silvicultură, agricultură și peisagistică, precum și utilaje destinate utilizatorilor privați pentru întreținerea spațiilor verzi. Gama de produse este completată de soluții și servicii digitale. Produsele sunt distribuite prin intermediul dealerilor autorizați și al magazinelor online proprii STIHL.