Un elev de 12 ani a murit în fața unei școli din Maramureș, așteptându-și mama

Updated on septembrie 12, 2025 Un elev de 12 ani a murit în fața unei școli din Maramureș, așteptându-și mama 1

Un incident șocant a avut loc vineri, 12 septembrie, la Școala Generală din localitatea Băița de Sub Codru, județul Maramureș. Un elev în vârstă de 12 ani a făcut infarct la finalul orelor de curs. Copilul, în vârstă de 12 ani, fiul secretarei școlii, a leșinat în fața unității de învățământ, în timp ce își aștepta mama, pentru a merge împreună acasă, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Încă de dimineață, băiatul spusese că nu se simte bine, dar a decis să rămână la școală. După ora de sport, el a încercat să-și sune mama, pentru a-i spune că starea sa de agravează, dar nu a mai apucat și a căzut la pământ.

După un apel la 112, la fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD, EPA de la Fărcașa și TIM-ul de la Baia Mare. Băiatul a fost găsit inconștient, nu respira, cel mai probabil fiind în stop cardio-respirator. A fost solicitat și sprijinul elicopterului SMURD de la Jibou.

Timp de aproape o oră i-au fost efectuate manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat. În ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat. Medicii au fost nevoiți să declare decesul elevului.

Polițiștii au preluat ancheta și au deschis un dosar penal, urmând ca rezultatele necropsiei să elucideze cauza decesului.

Advertisements
error: Content is protected !!