Circulația pe cei 5 kilometri ai Drumului Expres DEx4, care leagă Autostrada A3 de DN1 este așteptată să se deschidă miercuri, deși există posibilitatea unei amânări până joi. Această legătură rutieră scurtă, dar strategică, promite să reducă semnificativ timpul petrecut de șoferi în trafic și să elimine blocajele frecvente din Turda și să scoată traficul greu din zona de nord a Clujului.
Inaugurarea vine cu o întârziere de cinci luni față de termenul inițial. Contractul pentru execuție a fost semnat pe 28 iulie 2023 cu o asociere condusă de compania Dimex, în valoare de aproape 563 milioane lei (fără TVA). Lucrările au fost programate să dureze 18 luni, cu un ordin de începere emis pe 21 august 2023, ceea ce însemna un termen de finalizare în februarie 2025.
„Sperăm că miercuri, deși este posibil să fie joi, se va deschide circulația pe cei 5 kilometri ai Drumului Expres DEx4 care leagă Autostrada A3 de DN1 pe lângă Tureni. Ciotul îi va scuti pe șoferi de zecile de minute pierdute în Turda și de sutele de înjurături aferente.
Inaugurarea vine cu 5 luni de întârziere. Contractul a fost semnat în 28.07.2023 cu o asociere condusă de Dimex pe aproape 563 milioane lei fără TVA, cu 18 luni de execuție directă pe un proiect tehnic întocmit anterior de Explan. Ordin începere: 21.08.2023, deci februarie 2025 termen de finalizare inițial.
Despre proiectul Explan, una caldă, alta rece. Salutăm prezența parapetului de separație de sens pe toate bretelele bidirecționale în cele două noduri, ceea ce organizația noastră cere obsesiv de ani de zile. În plus, avem parapet central de beton, așa cum solicitam chiar joi să fie pe toate autostrăzile și drumurile expres.
Însă dăm o bilă neagră pentru bretelele DEx4 care se conectează la A3: nejustificat de lungi (2,3 km per buclă) și limitate la 60 km/h. Ori lungi și rapide, ori scurte și lente. Adăugăm și consolidările-mamut cu zidurile de sprijin supradimensionate de pe fiecare parte a bretelelor. În opinia noastră, o risipă de bani nejustificată: 22 milioane euro/km, mult chiar și în dealurile transilvănene buclucașe.
Una peste alta, cei de la Dimex trebuie să-și asume cu bune și rele prima prestație în liga rutieră națională, absorbind fără pauze în șantier șocul insolvenței Autotehnorom și plecarea din asociere a OPR Asfalt. Întârzierea de 5 luni este semnificativă dar nu dezastruoasă, mai ales dacă ne uităm la alți constructori cu pretenții.
Le va fi însă mult mai greu pe Centura Metropolitană Cluj-Napoca unde au primit ordin de începere. Un proiect de aproape 10 ori mai scump (4,72 miliarde lei fără TVA) și mai complex: peste 40 km din care 2 km pe 5 tuneluri, 14 noduri, structuri cu duiumul și 30 de kilometri de piste velo. Lucrări în orașul de cinci stele, nu în câmp, și concurență acerbă cu investițiile rutiere majore care vor absorbi toți banii din Programul Transport în următorii 3 ani.
Mulțumiri șefului Dimex, Daniel Scurtu, pentru transparență și receptivitatea la observații! Sperăm că a internalizat lecțiile învățate la Tureni și critica noastră constructivă și se va achita de extrem de dificila sarcină pe care și-a asumat-o: un contract de totul sau nimic la Centura Metropolitană Cluj-Napoca”, au transmis cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Odată cu deschiderea segmentului de drum expres dintre Autostrada Transilvania și DN1, pe la Tureni, traficul greu se pregătește să iasă din municipiul Cluj-Napoca. Zona de nord a orașului — străzile Corneliu Coposu, Maramureșului, Oașului și Bulevardul Muncii — va scăpa, în sfârșit, de tiruri.
„Am avut o întâlnire cu Primăria (Cluj-Napoca — n.r.). Noi nu mai lăsăm nici prin Gilău să mai treacă TIR-urile, mutăm traficul greu pe autostradă. Acum am terminat DN1J, l-am reabilitat complet până la Nădășel. Era și un pod cu restricție la 7 tone, l-am consolidat. Tirurile care vin dinspre Bihor o iau pe drumul ăsta județean, și de acolo urcă pe autostradă și merg la Tureni”, a declarat Eugen Cecan, pentru Media9. Aceste măsuri vor fi aplicate din 15 iulie.
Și pentru Gilău, vestea este una extraordinară. La intersecția dintre DN1 și DN1J vor fi, la început, echipaje de poliție, care vor direcționa camioanele de peste 7,5 tone care vin dinspre Huedin pe drumul județean.
Cecan a explicat că o altă legătură rutieră către Bistrița–Baia Mare, pentru traficul greu, va fi pe la Hida–Răscruci. Va fi utilă mai ales pentru vehiculele care vin dinspre Sălaj spre Dej, dar va reprezenta un traseu mai scurt și pentru cei care tranzitează Clujul dinspre Bihor. Practic, DRDP a identificat un drum care poate fi considerat o centură de nord a municipiului Cluj-Napoca, iar comuna Baciu va scăpa la rândul său de tiruri.
„Vom pune indicatoare rutiere în intersecția de la Răscruci cu drumul care o ia spre Borșa–Vultureni, merge la Hida și iese la Românași. Acolo va fi dată în folosință, în curând, și autostrada. Punem un indicator spre Zalău / Surduc / Șimleu. De la Hida se poate merge spre Românași–Zalău–Șimleu sau, pe la Vultureni–Panticeu, se poate ajunge la Surduc. Punem și pe Waze acest drum, care va scurta mult traseul. Nu mai trebuie să treacă mașinile pe Bulevardul Muncii din Cluj”, a explicat Cecan.