O fetiţă în vârstă de 10 ani şi bunica ei, în vârstă de 63, au decedat, vineri, într-un accident rutier produs în zona localităţii Băniţa, din judeţul Hunedoara.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: două fete, dintre care una de 10 ani, care a decedat şi o a doua fată, de opt ani, alături de bunicii lor, o femeie şi un bărbat, ambii în vârstă de 63 de ani, informează stirileprotv.ro.
Echipajul SMURD sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitate pentru femeia de 63 de ani, aflat în stop cardio-respirator, dar fără succes, fiind declarat în cele din urmă decesul acesteia. Şi în cazul fetiţei care a decedat s-au făcut manevre de resuscitare, dar nici aceasta nu a mai putut fi salvată.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, echipajele de pompieri ale Detaşamentului Petroşani au acţionat cu două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, iar la locul producerii accidentului s-au direcţionat şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD, cu echipaj medical. Celelalte două victime, care erau conştiente şi cooperante, un bărbat în vârstă de 63 de ani şi fetiţa minoră, în vârstă de 8 ani, au fost transportate la spitalul din Petroşani.
Din datele polițiștilor, victimele sunt din județul Gorj. Bărbatul de 63 de ani ar fi pierdut controlul volanului și ar fi lovit un cap de pod.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată astăzi, 27 iunie, în jurul orei 13:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN66, pe raza localității Bănița.
La fața locului s-a deplasat de urgență echipa operativă, care, din primele cercetări, a stabilit că un bărbat de 63 de ani, domiciliat în județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Hațeg – Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod”, a informat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.