(Video) O nouă tragedie pe șosea: 2 morți într-un accident cu un autocar al aceleiași firme implicate în răsturnarea vehiculului care transporta copiii din Oradea

Updated on iunie 25, 2025 (Video) O nouă tragedie pe șosea: 2 morți într-un accident cu un autocar al aceleiași firme implicate în răsturnarea vehiculului care transporta copiii din Oradea 1

Doi oameni au murit, din nefericire, în urma accidentului rutier produs ieri după-masă, pe DN 1, în județul Bihor. Accidentul a avut loc între un autoturism și un autocar, iar victimele decedate se aflau în autoturism.

„La data de 24 iunie a.c., la ora 14.21, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe centura ocolitoare a localității Aleșd, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, în accident au fost implicate un autocar și un autoturism. În urma accidentului rutier, două persoane, ambele din autoturism, au suferit multiple leziuni, în prezent efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical aflat la fața locului, iar o altă persoană, tot din autoturism, a fost transportată la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.”, a transmis poliția Bihor, potrivit bihoreanul.ro.

Ulterior, ISU a anunțat decesul celor două persoane. „Din nefericire, femeia de 47 de ani, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, a decedat”, a anunțat ISU. „Din nefericire, și bărbatul de 48 de ani, căruia i s-au aplicat manevre de resuscitare, a decedat”, a declarat reprezentnata ISU Bihor.

Conform agenutului șef de poliție Alin Laza, ofițer de relații publice al IPJ Bihor, cele două persoane care au murit sunt din județul Mureș, iar bărbatul era șoferul mașinii. Imaginile surprinse la fața locului arată că autocarul implicat în accident aparține firmei Maxibus Travel, aceeași care opera și vehiculul implicat duminică seara într-un accident pe Autostrada Soarelui, în timp ce transporta copii din Oradea la o competiție de baschet la Costinești. În acel accident, un antrenor a murit, un copil este internat în stare gravă într-un spital din Capitală, iar alte persoane au fost rănite.

Tragedia petrecută marți după amiază pe centura Aleşd a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar din imagini se observă că autoturismul a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autocarul, ce pare să circule regulamentar.

Advertisements
error: Content is protected !!