Cluj face istorie: Fumatul interzis în parcuri și stații! Ce îi așteaptă pe cei care nu respectă regula

Updated on mai 13, 2025 Cluj face istorie: Fumatul interzis în parcuri și stații! Ce îi așteaptă pe cei care nu respectă regula 1

Cluj-Napoca este primul oraș din România care interzice fumatul în stațiile de autobuz, în parcuri și în bazele sportive. Consilierii locali au aprobat ieri hotărârea prin care clujenii nu vor mai putea fuma sau folosi țigări electronice în mai multe locații din oraș.

„În ședința din 12 mai 2025, Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat hotărârea privind interzicerea fumatului și a utilizării altor mijloace alternative la fumat, precum produsele din tutun încălzit și țigările electronice, în stațiile de transport public în comun, în parcurile și bazele sportive aflate în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca”, a transmis instituția printr-un comunicat.

Interdicția se referă inclusiv la folosirea dispozitivelor cu vapori și tutun încălzit și se va aplica din toamnă. Municipalitatea va amenaja în termen de 90 de zile spații special desemnate pentru fumători, care vor fi marcate corespunzător. Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, informează adevarul.ro.

De la interdicție fac excepție evenimentele publice organizate temporar în aceste spații, dacă sunt aprobate de autoritățile locale.

Hotărârea aprobată la Cluj-Napoca introduce o restrângere suplimentară față de legea anti-fumat, care permite utilizarea produselor alternative de fumat în spațiile de deschise, cu excepția locurilor de joacă. Medicii sunt de părere că noile restricții vor putea duce la o scădere a afecțiunilor pulmonare, scrie stirileprotv.ro.

Victor Ruța, medic pneumolog: „10-20% din pacienții care au cancer pulmonar nu au fumat niciodată și ce este mai trist este că vârstele sunt din ce în ce mai mici. Acum vorbim de cancer pulmonar și la 20 de ani”.

Potrivit datelor Parlamentului European, în fiecare an, în Uniunea Europeană, 700 de mii de persoane își pierd viața din cauza consumului de tutun – dintre care câteva zeci de mii din cauza fumului pasiv.

Advertisements
error: Content is protected !!