Doi liceeni din Cluj aduc o speranţă pentru nevăzătorii din aeroporturile din America. Selectaţi dintre zeci de mii de participanți din întreaga lume, elevii de clasa a IX-a vor reprezenta ţara noastra la una dintre cele mai importante competiții internaționale de știință pentru tineri, organizată peste Ocean. Proiectul lor este o soluție de mobilitate destinată persoanelor cu deficiențe de vedere, gândită pentru a le oferi independență în aeroporturi.
Mara şi Gombos sunt în clasa a IX-a şi împreună au creat un vehicul electric autonom care îi va ajuta pe nevăzători să se descurce singuri prin marile aeroporturi ale lumii, fără a avea nevoie de însoţitori. Prototipul scaunului mobil, construit în miniatură acum, foloseşte inteligenţa artificială, dar şi o mulţime de senzori, scrie observatornews.ro.
„Software-ul detectează obstacole și are mapa încărcată a unui aeroport pe care l-am creat noi și teoretic putem să încărcăm orice mapă a oricărui aeroport”, a explicat Mara Cristiana Cioban, unul dintre elevii implicaţi în proiect.
Deşi munca a fost una grea şi de durată, totul a meritat. Proiectul lor a fost selectat din aproape 27.000 de alte proiecte din întreaga lume şi va reprezenta ţara noastră la competiţia care se va desfășura în Rochester, New York în luna iunie.
„Puține emoții am din cauză că am lucrat foarte mult la acest proiect și nu aș dori să fie în zadar munca noastră. E absolut un lucru nou, inovativ și nu s-a mai făcut”, a declarat şi Gombos Domokos.
Roboţelul funcţionează cu o aplicaţie mobilă, dar are şi o interfaţă vocală, astfel că utilizatorii îşi pot personaliza traseul prin aeroport. Utilizarea va fi similară cu cea a inchirierii trotinetelor electronice.
„Am o experienţă pe partea de educaţie spaţială cu copii nevăzători încă din 2017 și atunci am zis să îmbinăm aceste lucruri astfel încât să vedem cum putem umple un gol care există în viața celor cu deficiențe de vedere”, a completat coordonatoarea proiectului, Dorina Gârbovan.