Cum să pleci în vacanță de 8 ori pe an cu salariu mediu? Secretele românilor care călătoresc lunar în străinătate cu bani puțini. Cele mai bune ponturi

Updated on aprilie 25, 2025 Cum să pleci în vacanță de 8 ori pe an cu salariu mediu? Secretele românilor care călătoresc lunar în străinătate cu bani puțini. Cele mai bune ponturi 1

Tot mai mulți români își petrec concediile peste hotare, iar în ultima vreme se înmulțește și numărul celor care ajung în strănătate o dată pe luna sau de două ori, diversificându-și experiența. Iar unii dintre postează permament imagini pe rețelele de socializare și îi derutează pe cei care, din diverse motive, nu își permit sau nu știu cum să facă pentru a se bucura și ei de ieșiri repetate în străinătate. Este și cazul unui tânăr, care a vrut să afle pe platforma Reddit cum ar putea face să meargă și el o dată la două sau trei luni în străinătate și a cerut ponturi pentru asta.

„Cum reușesc unii oameni să călătorească atât de des?”, a întrebat el, după care a continuat: „Văd o grămadă de oameni din lista de prieteni care dacă nu călătoresc lunar în țări străine, odată cel puțin la 2 luni tot o fac. Sunt oameni cu studii, fără șmecherii sau ceva, dar cum reușesc? Eu de abia mi-am permis să merg în Spania și asta cu ajutorul rudelor. Aveți idei? Nu îmi permit să le întreb personal pentru că nici nu am luat legătura vreodată în vreun fel sau altul”.

Răspunsurile au fost prompte, iar postarea lui s-a viralizat imediat. Finalmente s-au adunat câteva sute de răspunsuri, în care unii dintre internauții au venit cu sugestii, idei și ponturi, scrie adevarul.ro.

„Văd și eu la fel, și înțeleg (pentru că îi cunosc) că prietenii ăia ai mei asta au ca hobby. Își împart bugetul de așa natură încât să aibă bani de călătorit și vânează constant oferte. Nu toacă bani pe alte lucruri. Și ce mai trebuie să pricepi este că ce vezi în pozele pe care le pun nu reflectă toată experiența de acolo. Pun și ei un apus de soare în Amalfi, dar stau în un Airbnb modest, o mâncare faină la restaurant, dar mai cumpără sandwichuri și de la magazin etc. Nu se duc o dată la câteva luni să stea la 5 stele, cu Dom Perignon la bot și stridii la mic dejun”, a scris cineva.

„Din experiența personală, împărțirea bugetului + oferte is the way to go. Și ajuns la destinație, trăit simplu și nu lux. Eu mereu aleg apartamente sau hoteluri cu o bucătărie proprie, ieși mult mai ieftin dacă nu mănânci în oraș zi de zi. Și în general chirie care nu se află neapărat în centru. Eu am de obicei ca regulă să îmi rezerv vacanța de vară iarna și pe cea de iarnă vara”, a spus altul.

Un alt internaut a dezvoltat subiectul și a „vândut” câteva ponturi. Așa a explicat în câteva rânduri care este tactica pe care o folosește pentru a merge pe cât posibil mai des în călătorii. Un alt pasionat a venit și cu câteva completări.

Ponturile celor care chiar merg des în străinătate
„Fix ce au zis oamenii mai sus. Eu călătoresc de 4 ori pe an, cam o dată la 3 luni. Două călătorii mai lungi de aproximativ 8-9 zile și încă două de 4-5 zile. Câștig un salariu mediu + dividende și așa aș ajunge la un salariu măricel dacă trag linie la sfârșit de an. Am făcut din asta o prioritate în sensul de: decât să sparg 600-700 de lei pe weekend prin oraș în aceleași locuri overpriced cheltuiesc 200. Nu am vicii costisitoare, nu fumez, nu beau des. Gătesc acasă în 4-5 zile din 7. Mi-am setat o regulă bună: mănânc în oraș doar ce nu pot eu să gătesc acasă sau ar presupune un efort prea mare. Pe lângă banii de investiții/ achitat locuință/ mașină, restul se duce în bugetul de călătorit. La sfârșitul vieții, cred ca îmi voi aduce aminte experiențele, locurile și oamenii întâlniți. Live below your means in general – ajută pentru a-ți atinge obiective financiare oricare ar fi acestea”, a fost prima parte a mesajului său.

A continuat apoi cu alte câteva observații personale pe scurt, dar cât se poate de interesante.

„Observații personale legate de bugetul de călătorii: călătoritul de la 2 în sus devine mai ieftin în special în ceea ce privește cazarea. Sunt foarte multe Air bnb care pot găzdui 4 persoane și diferență față de cât costă pentru 2 e mică. Bagajul de cală încarcă la cost biletele de avion aiurea, poți lejer să mergi cu priority în care ai ghiozdan și troller mic în toate țările din Europa dacă nu depășești 1,5 sapt. În rest, nu te necăji când vezi viața perfectă a unora de pe Instagram. De cele mai multe ori nu e chiar așa. Încearcă mai bine să te concentrezi pe ce poți face ca să ai parte de acele experiențe/ lucruri pe care ți le dorești”, a fost a doua parte a sfaturilor.

„Eu am călătorit două luni doar cu un ghiozdan, se poate dacă alegi Airbnb-uri cu mașină de spălat. Au încăput în jur de 6-7 tricouri, 3 perechi de pantaloni scurți, am avut pe mine o pereche de pantaloni lungi și o geacă subțire. E mai greu într-adevăr dacă e frig afară, ocupă mai mult spațiu hainele groase”, a scris altul.

„De multe ori o vacanță în afară țării este mai ieftină față de o vacanță făcută în țară. În general, călătoresc în funcție de ce oferte sunt la biletele de avion. De exemplu: dacă vrei să ajungi în Veneția, iei zbor low cost către Treviso și cazare tot în Treviso, ai tren către Veneția la fiecare 20-30 min, iar economia de bani este semnificativă”, a fost un alt pont dat de cineva. „Un pont și mai bun. Cazare în Mestre + naveta (10 minute) cu bus sau tren către Veneția”, l-a completat altul.

Altcineva, un tânăr, a mărturisit că a început să călătorească încă de când și-a luat primul job.

„Am început să călătoresc de când m-am angajat prima dată, la 20 de ani. Am vânat tot timpul prețurile mici la avion/cazare (cu reviewuri decente). Educația financiară de acasă m-a ajutat să nu rămân niciodată la sfârșit de luna fără salariu, indiferent de valoarea lui. Acum, 10 ani mai târziu, continui să o plec în vacanțe cam de 7/8 ori pe an. Știu să caut perioadele cu prețurile mici la bilete de avion și raport calitate/preț ok la cazări în așa fel încât să fie mai ieftin decât în România. Cea mai importantă regulă, după care mă ghidez, pentru a prinde oferte, e să plec în vacanță atunci când nu o face toată lumea”, a scris el.

Destinațiile abordabile
Alții au venit cu idei de destinații unde se poate ajunge fără a cheltui foarte mult.

„Nu am fost în toate, dar din ce research am facut, pot să îți dau o mică listă: Spania – Sevilla, Málaga (chiar și Tenerife, dacă găsești bilete ok de avion). Italia – Bologna, Bari. Cipru, Portugalia (bilete de avion puțin mai scumpe, dar prinzi prin toamna la prețuri decente). Malta, Ungaria – Budapesta, Grecia – Creta, Cehia -Praga”, a fost o idee. A fost completat de un alt internaut: „Mai vin eu cu locații mai underrated: Țările Baltice (poți să le faci de jos în sus și să dai o fugă cu feribotul și în Finlanda o zi). Polonia (Cracovia, Varșovia, Gdansk), Albania (Tirana a fost cea mai mare surpriză pentru mine – cea mai underrated capitală din Europa și le-am văzut aproape pe toate). Later edit: Germania e foarte fain să o faci cu o mașina, Bavaria e absolut superbă și au niște castele senzaționale. Croația e mai scumpă, dar merită să iei un zbor pe Zadar pe care îl găsești lejer până în 200 lei și să faci coasta cu mașina (Sibenik și Makarska sunt superbe)”, a fost alt mesaj.

Alții au rememorat cu această ocazie amintiri plăcute. „Îmi amintești de o perioadă din viață mea când plecam în interes de serviciu cu toate cheltuielile plătite + diurnă câte 2 săptămâni. În weekend eram liber și vizitam ce consideram mai interesant pentru mine și bineînțeles făceam și poze. Probabil că așa credeau și alții despre mine că am plecat în vacanță, când de fapt era doar partea de weekend în care eram liber, însa mă aflăm unde mă purta delegația”, a scris cineva.

„Sincer ține de priorități, nu toți au bani mulți. Dacă câștigi mediu și stai într-o chirie decenta, gătești acasă, nu ai copii, nu ieși în oraș, nu strângi bani de apartament/ mașină/renovari, nu îți cumperi haine scumpe, mai primești de ziua ta/ de sărbători bani de la familie, ai bani de orice vacanță chiar și pe alte continente. Dacă mergi în city break la 2 luni sau în 2 vacanțe lungi pe alte continente pe an ajungi tot cam la aceeași sumă. Plus ce au zis și alții – mergi în Europa în extra sezon că sunt șanse mari să prinzi vreme ok și găsești zboruri ieftine, mănânci o masă la restaurant și una pe stradă ceva la mână, cazare în Airbnb”, fost altă recomandare.

Mai ieftin ca în București și Cluj
„Ca să poți călători des: Cauți zboruri ieftine și destinații mai puțin turistice unde prețurile sunt temperate. Atunci când locuiești în București/Cluj/Iași o să începi să înțelegi că nu diferă cu mult prețurile în anumite țări ca și exemplu Italia, Spania, Turcia, Cipru de Nord, Grecia etc. Nu cauți cazare în mijlocului orașului, cazarea d.p.m.d.v trebuie doar să fie curată, mică, dacă are și mini bucătărie este bonus. Poți să faci și 30-40 min până în centru, timp ai. Nu mănânci la restaurantele din zona centrală, chiar poți merge la supermarket și să mănânci la cazare. Eu unul nu dau 6 euro la terasă pe o bere sau 40 de euro pe o sticlă de vin, îmi iau în camera de la market (1,5 euro o bere și 5 euro o sticlă cu vin) și apoi somn să fiu gata de plimbare a două zi). Biletele și cazarea cu minim o luna înainte și neapărat să fie în afară perioadelor aglomerate, Paște, Crăciun sau perioade când se poate face punte. De evitat oamenii ce spun: «da ce frate, eu mă duc să mănânc în cameră?» Fix ei sunt ăia ce fac asta, iar pe social media «cică» stau la restaurante non stop. Nu mai pune inima la pozele de la ceilalți, își iau o înghețată și mănâncă o dată la un restaurant de fiță, iar apoi stau și fac ce am spus eu mai sus”, a scris un internaut.

Advertisements
error: Content is protected !!