În această dimineață, în jurul orei 07:15, un accident rutier a fost anunțat prin apel la 112, în satul Cuejdi, comuna Gârcina, din județul Neamț. Un autoturism în care se aflau patru persoane, doi adulți și doi copii, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un pârâu din apropierea drumului.
La locul solicitării au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție. Până la sosirea salvatorilor, toate cele patru persoane au reușit să se autoevacueze, scrie stiri-neamț.ro
O femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a suferit leziuni și a necesitat îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Piatra-Neamț pentru investigații suplimentare.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, zona fiind securizată pentru a preveni alte riscuri. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
Tânără șoferiță rămasă încarcerată după ce a zburat cu duba de pe drum. Ce spun pompierii
Un accident de circulație soldat cu rănirea unei femei a avut loc noaptea trecută în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în localitatea Păulești, acolo unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei persoane după ce autoutilitara pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, scrie presasm.ro.
Ieri, 10.04.2025, în jurul orei 22.30, pompierii Detașamentului Satu Mare au intervenit pentru salvarea unei persoane ramase blocată într-o autoutilitară, care a părăsit partea carosabilă, în localitatea Păulești.
La fața locului au fost dislocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și echipajul de terapie intensivă SMURD.
A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate pe șoferița în vârstă de 35 de ani din autoutilitară. Ulterior, aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.