Unul dintre momentele care au stârnit consternare vineri seară, în Biroul Oval, a fost schimbul dintre Zelenski și un jurnalist american care l-a întrebat de ce nu poartă costum.
Axios a scris că, înainte de întâlnirea istorică de la Casa Albă, Zelenski a fost sfătuit de echipa lui Trump să renunţe la costumaţia sa obişnuită în stil militar pentru ceva mai formal. Cu toate acestea, el nu a făcut-o, purtând obişnuita ţinută cu bluzon de tip polo de culoare neagră, având în partea stângă tridentul, simbolul ucrainean. Acest lucru, a adăugat publicaţia americană citând două surse, l-a iritat pe Trump înainte de ceea ce a devenit rapid un dezastru diplomatic, scrie digi24.ro.
Deşi poate părea un aspect nesemnificativ, liderului american i s-a părut clar că este ceva ce contează. În timp ce Trump îi strângea mâna lui Zelenski la intrarea în Aripa de Vest, Trump a spus, aparent glumind: „Este îmbrăcat elegant astăzi”.
Iar în timpul conferinţei de presă, Zelenski chiar a fost întrebat de un jurnalist din Biroul Oval: „De ce nu purtaţi costum? Sunteți cel mai înalt reprezentant al unei țări în acest birou și refuzați să purtați costum. Măcar aveți un costum?”, deşi se ştie că la începutul războiului liderul ucrainean a renunţat la ţinutele formale şi a preferat să se îmbrace în uniforme kaki sau, mai nou, negre, apropiate de ţinuta militară, din spirit de solidaritate cu cei care luptă şi cu poporul ucrainean.
„Aveți o problemă cu asta?”, i-a răspuns Zelenski.
„Mulți americani au o problemă că nu respectați…”, a spus jurnalistul.
„Voi purta un costum când se va termina acest război”, l-a întrerupt liderul ucrainean, după ce mai oferise această explicaţie şi cu alte ocazii. „Poate un costum ca al dvs., poate cave mai bun, nu știu. Vom vedea. Poate ceva mai ieftin, da. Mulțumesc”, a mai spus Zelenski, ascunzându-și cu greu indignarea.
Cine este Brian Glenn
Practic, întrebarea despre garderoba sa a prefaţat discuţia despre recunoştinţă şi respect care a dus la un schimb aprins de replici a lui Zelenski cu gazdele sale.
Întrebarea a fost pusă de Brian Glenn, corespondentul şef al Casei Albe pentru Real America’s Voice, o reţea media de dreapta, cu o listă de emisiuni plină de aliaţi ai lui Trump, scrie BBC.
Glenn este iubitul lui Marjorie Taylor Greene, una dintre cele mai extremiste voci din Congresul american, exponentă a mişcării MAGA.
Nu este clar cât de ironic a vrut preşedintele ucrainean să fie în răspunsul său, dar conferinţa de presă a trecut rapid mai departe. Însă problema respectului cuvenit a revenit rapid în centrul unei dispute în toată regula care a izbucnit în Biroul Oval câteva minute mai târziu.