Updated on februarie 25, 2025 
(Almanahul Oștirii, 1987)
Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).
La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri. A obținut brevetul de parașutistă în Germania.
La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.
Pe 25 decembrie 1931 a plecat cu un vapor la New York pentru o participare aeronautică și declara: „Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numai pentru mine. Viața mea o dăruiesc țări, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare pentru că eu cred în steaua mea..”.
În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități (între care: generalul Aldea, prof. univ. dr. Grigore T. Popa), a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic.
A fost condamnată de comuniști la închisoare (doi ani de închisoare)[6] în contumacie, ea fiind găsită în procesul „Sumanele Negre” ca făcând parte din Mișcarea Națională de Rezistentă [MNR] împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale din cadrul Batalionului Parașutiști căpitanul Mihai Țanțu și Victor-Ionel Sassu (ofițer parașutist). Ascunsă de oameni de suflet – prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iași, medicul Mihai Gheorghiu și preotul Matei Dumitru – nu a mai fost găsită niciodată.
A fost căutată și de oficialitățile sovietice pentru a face instrucția soldaților sovietici. La sfârșitul anului 1947 s-a ascuns la călugărițele greco-catolice din Congregației Maicii Domnului de la Cluj. A murit pe 2 data februarie 1948, în Spitalul clinic universitar din Cluj, condus de renumitul profesor univ. dr. Iuliu Hațieganu, fiind înmormântată în Cimitirul Central (Hajongard) din Cluj, parcela II B, numărul 1550, sub numele de Maria Popescu.
Potrivit cercetărilor întreprinse de prof. Neculai Staicu – confirmate mai târziu – la început nu se știa nimic de mormântul ei din Cimitirul Central din Cluj, ulteior aflându-se locul, la o poziție concesionată în anul 1970 unei alte persoane.
„Nu mă mărit in nici un caz. Dacă aş fi vrut, aş fi putut face-o in America. Acolo actele de curaj sunt apreciate. Un Industriaș bogat și un aviator renumit, m-au cerut în căsătorie. I-am refuzat pe amândoi. Eu nu m’am dus în America ca orice „Miss“ care umblă după succese sentimentale.
Eu am vrut să fiu numai aviatoare şi să-mi servesc ţara mea. Era in California un industriaș bogat, care avea avionul lui, care a insistat mult pe lângă mine să mă căsătoresc cu el. Poate era mai bine dacă o făceam…
L-am refuzat pentru ca să mă reîntorc în ţară. Şi câte greutăți am avut de îndurat. Zile întregi nu am avut ce mânca. Toți banii îi cheltuisem pe zboruri. Mă duceam kilometrii întregi pe jos până la aeroporturi. Dar nu ceream nimănui nimic.
(Ilustratiunea Română, 1931)
Eram mândră şi pentru mine şi pentru prestigiul ţării. Deabia târziu, după ce bătusem recordul mi-au sosit bani din ţară.
— Şi eşti ferm hotărâtă să pleci în lume?
— Dacă nu pot fi de folos ţarei mele, atunci vreau să fiu de folos omenirei. Sunt atâţia oameni neluminaţi, care aşteaptă o îndrumare, ştiu că este o misiune plină de pericole. Ştiu că mulţi au căzut victimă apostolatului lor. Dar nu mă tem.
Mi-ar fi foarte greu să-mi părăsesc ţara. De aceea mai fac un apel la oameni de bine să mă ajute să-mi îndeplinesc idealul. Nu le va părea rău, cum nu le-a părut nici acelora care m’au ajutat când am bătut recordul de parașută“. (Dimineaţa, septembrie 1934)