Updated on februarie 25, 2025
Abrud a fost odinioară un important centru al bogăției transilvănene. Renumit pentru prosperitatea dobândită prin exploatarea minelor de aur, orașul a rămas cu un centru istoric aproape nepopulat, deși abundă în atracții turistice.
Minele de aur din vecinătatea sa datează din Antichitate, cele mai faimoase fiind la Roșia Montană, aflate la circa 12 kilometri de Abrud. Unii istorici arătau că Abrudul era o localitate dacică (Abruttus), iar aurul din regiunea sa a fost unul dintre motivele pentru care armatele împăratului Traian au intrat în Dacia, scrie adevarul.ro.
„Noi nu ezităm a crede că între motivele care au împins pe împăratul Traian să ocupe cu orice preț Dacia, principalul l-au constituit comorile în aur din Munții Metaliferi ai Abrudului (Auraria major sau Alburnus minor). Faptul acesta se explică de altfel și prin grabă cu care, îndată după victoria obținută în contra Dacilor, Legiunea XIII Gemina a ocupat întreaga regiunea muntoasă dintre Arieș, Crișul Alb și Mureș, iar împăratul Traian n-a întârziat de a trimite aici coloniști harnici și pricepuți în meșteșugul exploatărilor miniere”, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în 1928.
Începând din Evul Mediu, orașul Abrud a trecut prin mai multe „epoci de aur” care l-au transformat în unele timpuri într-unul dintre cel mai bogat orașe din Transilvania.
„Din anul 1843 ne-a rămas un buget al Abrudului, care arată la venituri 4.691 florini și la cheltuieli 3.312 florini, iar avere a orașului în bani 17.066 florini și alte bunuri 5.667 florini. Populația la această dată era de 4.000 suflete. Din tabloul bugetelor orașelor ardelene publicat de d. Petru Suciu reiese că Abrudul a avut avere în bani gata mai mare decât Clujul, Turda, Brașovul, Mediașul, Bistrița, Sebeșul-Săsesc; dar nu avea buget mai urcat decât nici una din aceste localități, deși veniturile de altă natură întreceau pe cele ale orașelor Alba Iulia, Dej și Bistrița”, arăta Ion Rusu Abrudeanu.
Abrudul a rămas cunoscut în istorie datorită aurului și prosperității de care se bucurau locuitorii săi, dar și satele din apropiere, precum Bucium și Roșia Montană. De-a lungul timpului, au avut loc mai multe răscoale care au dus la distrugerea orașului.
“Era un timp în care meseriașii și profesioniștii cu grămada alergau din toate părțile la Abrud și la Roșia, pentru că aceste două orașe montane își avea timpul lor cel de aur, când se da băieșilor în loc de cruceri galbeni de aur, când băieșii rivalizau unii cu alții, care dintre ei să livreze aur mai mult la Zlatna.
Atunci purta băieșul cizme cu ciucuri și pinteni de aur, iară soția lui strălucea în veștminte cusute cu flori de aur și de argint”, scria în Telegraful Român, în anul 1857. Oamenii făceau atunci calculele doar cu “galbeni” și voiau să își decoreze casele cu aur.
Pe vremuri, în Abrud, sute de locuitori preschimbau în monede aurul scos din minele aflate în apropiere. Aurul era primit la schimb topit, dar și netopit, iar oamenii îl foloseau pentru a-și cumpăra tot ce aveau nevoie.
Conform statisticilor descoperite de istoricul Ion Rusu Abrudeanu, din 1872 până în 1877, au fost schimbate 5.643 de kilograme de aur la oficiul de schimb al statului din oraș. Aceasta cantitate avea o valoare de aproximativ 9 milioane de florini.
Aurul care a fost preschimbat în bani era extras din 382 de mine și 6.613 lucrători au muncit în acestea. Era măcinat în 9.829 săgeți de șleampuri, însă în rapoarte nu era cuprins și aurul pe care localnicii îl munceau în minele din Munții Abrudului și îl schimbau la alte oficii, precum Zlatna, Viena, Budapesta sau Kremnitz.
În anii ’20, localnicii tranzacționau, la Abrud, sute de kilograme de aur. La finalul secolului al XIX-lea, istoricul își amintea că nu cunoștea sărăcia. Minele din jur produceau mult aur.
Deși localnicii erau muncitori, erau amatori de lux și destul de risipitori. Acest lucru se întâmpla deoarece câștigau banii destul de ușor, iar minele de aur erau bogate.
Istoricul a mai menționat, de asemenea, că un locuitor din orașul Abrud era foarte bogat, atât de mult încât presăra mămăliga cu aur pisat în loc de sare. Mai mult, acesta își cumpăra arme de lux de la cel mai cunoscut armurier de atunci. După o vreme, acesta își pierduse averea.
“Cronicarii vechi scriu că pe vremea regelui Matei Corvinul, primarul Abrudului când mergea în sărbători la biserică, încălța cizme cu potcoave de aur, imitând pe regele Matei.
Tot cronicarii de mai sus spun că pe vremuri trăia la Abrud un locuitor cu numele Anghel, care era atât de bogat, încât în loc de sare, presăra mămăliga cu aur pisat ca nisipul și își cumpăra arme de lux de la cel mai renumit armurier italian cu numele Lazarino Comenazzo.
În urmă, după ce și-a pierdut averea în lux și petreceri, pe care le făcea în cârciuma unui anume Gligor, oamenii râdeau de el și îl întrebau: Unde-i pușca Lazarin? E la Gligor pentru vin! Dar pistolul Comenaz? Tot la el pentru vinars”, a mai precizat Ion Rusu Abrudan.