Peste 100.000 de cetăţeni străini aveau permis de şedere în scop de angajare valabil la finalul anului 2024 în România, iar majoritatea provin din Nepal şi Sri Lanka, arată o analiză Economica.net pe baza datelor pe care le-am obţinut de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
Numărul străinilor cu permis de şedere în scop de muncă aproape s-a dublat în 2024 faţă de cel din 2022.
Majoritatea străinilor cu permis de şedere în scop de angajare în 2024 au între 18 şi 60 de ani (99.772 de oameni), reiese din informaţiile pe care le-am primit de la IGI.
Cei mai mulţi străini s-au stabilit în Bucureşti (25.492 de oameni), în Ilfov (12.183 de persoane), Constanţa (5.692 de oameni), Timiş (4.963 de persoane), Braşov (4.753 de oameni), Cluj – 4.474 de oameni, Sibiu – 3.657 de oameni, Prahova – 2.983 de persoane, Bihor – 2.577 de oameni, Argeş – 2.465 de persoane, conform analizei Economica.net pe baza răspunsurilor primite de la IGI.
Cei mai mulţi străini au fost aduşi de angajatorii din România ca să lucreze în posturi de manipulant marfă – 9.114 oameni, curier – 8.821 de oameni, muncitor necalificat pentru demolarea clădirilor, căptuşeli zidarie, plăci mozaic – 8.024 de oameni, ajutor bucătar – 6.517 persoane, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 4.992 de oameni, muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii – 3.947 de oameni, lucrător în bucătărie – 3.489 de oameni, femeie de serviciu – 3.193 de persoane.
Cei mai mulţi străini cu permis de şedere în scop de muncă în România sunt din Nepal în 2024, în 2023 şi în 2022