Între România și Ungaria se vor construi drumuri noi, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după o întâlnire la București cu Szijjártó Péter, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerțului.
“Am discutat despre colaborarea dintre România și Ungaria ca state ale Spațiului #Schengen.
Portul Constanța este acum mai accesibil și pentru industria din Ungaria, economiile noastre devin mai puternice, iar România și Ungaria sunt tot mai atractive pentru investitori.
Am convenit să îmbunătățim conexiunile de transport dintre cele două state, dar și să construim noi conexiuni”, a transmis Grindeanu, potrivit economedia.ro.
• DEx Satu Mare-Oar (România) și DEx M49 (Ungaria)
• DEx Arad-Oradea (România) și Autostrada M44 (Ungaria)
• Beba Veche (România) și Kubekhaza (Ungaria)
• un nou pod peste râul Mureș care va asigura conexiunea în zona localităților Cenad (România) și Magyarcsanad (Ungaria).
Proiectele la care a făcut referirea Grindeanu și stadiul acestora:
Ministerul Transporturilor a eliberat în noiembrie Autorizația de Construire pentru Drumul Expres Satu Mare – Oar – Frontieră Ungaria. Contractul pentru Drumul Expres de 11 kilometri la câmpie are o valoare de circa 738 milioane de lei.
După finalizarea construcției, Drumul Expres Arad- Oradea va avea o lungime totală de 120,47 km și va asigura inclusiv legătura cu frontiera româno- ungară. Drumul Expres Oradea – Arad are trei loturi, iar durata de realizare este de 24 de luni. Pentru primele două loturi, CNAIR este în faza de evaluare a ofertelor.