„Bacalaureatul de iarnă” aruncă liceele în haos. Directorii sunt în impas, neștiind cum să organizeze probele orale fără a afecta desfășurarea normală a cursurilor. Propunerea Ministerului Educației, de a alterna orele cu examenele, este considerată de mulți drept o soluție nepractică și stresantă atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Cu doar două săptămâni înainte de începerea examenelor, lipsa unor măsuri concrete lasă liceele într-o situație critică.
Oficialii propun ca probele orale şi cele de competenţe digitale să fie susţinute începând cu ora 13, după ce candidaţii termină cursurile. În cazul în care elevii de clasa a XII-a învaţă în schimbul doi, examenul va avea loc dimineaţă, iar apoi liceenii vor rămâne la ore, informează antena3.ro.
Iuliana Constantinescu, președintele Asociației părinților de la Liceul L. Blaga: „Este absolut inuman să obligi un elev să vină la şcoală şi să susţină şi probele care nu vor dura 2 ore. Sunt probe care durează ore în şir. Copiii dau probe orale, nu intră toţi odată”.
Şi pentru profesori programul va fi solicitant şi nici măcar nu ştiu dacă vor fi recompensaţi pentru orele suplimentare.
Lucia Cojocaru, reprezentant al Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean: „Unii vor fi supliniți, aceia vor face muncă patriotică, ceilalți vor desfășura în aceeași zi si ore de predare, și ore de examinare”.
Directoarea Colegiului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti abia a reuşit să găsească o soluţie pentru proba orală la limba străină.
Andreia Bodea, director al Colegiului Național I. L. Caragiale: „În cazul nostru, sunt cinci săli. Înseamnă 10 profesori care nu sunt profesori de limba engleză. Deci vor veni la 8 dimineața pentru a supraveghea și pe urmă vor rămâne la propriile lor ore care se vor întinde până la ora 17”.
Probleme şi mai mari sunt în liceele unde se învaţă în două schimburi. Iuliana Constantinescu, preşedintele Asociației Părinţilor – Liceul L. Blaga: „Pe părinţii celorlalţi elevi îi îngrijorează cum se vor desfăşura cursurile şi ce solutii vor avea directorii pentru suplinirea profesorilor care sunt implicaţi în desfăşurarea probelor de competenţă.”
În multe licee ar urma să fie redusă ora de curs la 45 de minute, dar rămâne de văzut dacă profesorii din comisiile de evaluare vor reuşi să ajungă la catedră.
Marian Staș, expert în educaţie: „Un amestec, gen o struţo-cămilă tembelă, prost croită managerial, care nu ajunge la esenţă, mai exact cum să schimbi sistemul de învăţământ.
Oficialii au decis ca probele de Bacalaureat să înceapă din iarnă, cu examenele orale. Elevii le vor susține în perioada 27 ianuarie – 7 februarie. Probele scrise rămân tot în vară, doar că mai devreme cu o lună față de normal – între 10 și 16 iunie, din cauza temperaturile tot mai ridicate.
Totuși, elevii care sunt admiși la aceste probe nu intră automat în sesiunea din vară a bacalaureatului. Pentru asta, trebuie să încheie anul școlar cu medii peste 5, scrie stirileprotv.ro.
Calendar Bac 2025
27-29 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvictice de comunicare orală în limba română – proba A
29-31 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor ligvictice de comunicare orală în limba maternă – proba B
3-5 februarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvictice într-o limbă de circulație internațională – proba C
5-7 februarie 2025 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
30 mai – 4 iunie 2025 – Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiar ai unor burse de studiu în străinătate
10 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
16 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
20 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualiarea lucrărilor scrie și depunerea contestațiilor
23-24 iunie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
30 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale