O clujeancă a stârnit un val de discuții pe rețelele de socializare, după ce a anunțat că se gândește serios să se mute în Brașov și a cerut opinia celor care au trecut prin experiențe similare.
„Eu împreună cu logodnicul și câinele nostru ne gândim serios să facem o schimbare și să ne mutăm în Brașov. Tot am vizitat Brașovul și ni se pare diferit față de Cluj, dar asta doar din perspectiva unui turist pentru că nu am locuit în el mai mult de 4 zile consecutive…
Ne-ar interesa cum vi se pare traiul în acest oraș (scump, accesibil), care e treaba cu piața muncii (se găsesc joburi ușor sau nu), chiriile cum sunt, oamenii, piața imobiliarelor, transportul în comun și orice credeți că merită menționat!”, a scris o clujeancă pe rețelele de socializare, potrivit stiridecluj.ro.
Comentariile internauților nu au întârziat să apară, iar printre aceștia s-au numărat și câteva persoane care au renunțat la „orașul de cinci stele” pentru orașul de sub Tâmpa.
O clujeancă mutată în 2023 la Brașov susține că, după schimbarea din viața ei, a rămas angajată la compania din Cluj pentru că salariile sunt mai mari. În plus, ea a relatat că Brașovul nu stă chiar atât de bine, în comparație cu municipiul Cluj-Napoca, când vine vorba de prețuri sau evenimente culturale.
„M-am mutat din Cluj în Brașov în 2023… joburi depinde în ce domeniu lucrezi, eu sunt tot la compania din Cluj pe salariul din Cluj, că din păcate salariile din Brașov sunt mai mici… ca și activități culturale, este mai limitat Brașovul, dar dacă sapi găsești ceva interesant de făcut.
Transportul în comun pentru că sunt pieton, este mai bunicel pentru ce mi-a trebuit mie, exceptând traseele metropolitane, circulă greu autobuzele… Prețurile în oraș sunt cam măricele, cum le pompează Clujul de UNTOLD, cam așa și la noi cu turiștii. Acum depinde clar ce îți place și ce vrei să faci, în ce cercuri sociale te învârți.”
Un alt clujean care locuiește parțial în Brașov a relatat că, în unele cazuri, prețurile sunt mai mari, iar serviciile sunt mai slabe decât în Cluj-Napoca.
În plus, acesta susține că brașovenii nu ies prea des în oraș, iar când o fac se duc la mall sau în centrul istoric.
Un alt aspect negativ semnalat de clujean este piața muncii, care ar fi extrem de restrânsă în comparație cu cea din Cluj.
„Eu mă împart între Cluj și Brașov așa că pot să îți dau o perspectivă destul de obiectivă. Prețurile în centru fix ca în Cluj, poate puțin mai mari că, mno, turiștii trebuie jupuiți, ca nivel de entertainment și locuri de ieșit, net inferior Clujului pentru că brașovenii sunt mai reticenți la ieșit din casă în alte locuri decât malluri și centrul istoric.
Chiriile sunt sub Cluj (încă) dar depinde de pretenții, dacă vrei apartament cu vedere la mall, pe palier cu antreprenorii OF, chiriile sunt mari, dacă ești mulțumit cu un apartament „normal” chiriile sunt ok.
Transportul în comun este decent, avem benzi de autobuze acum, în mare se mișcă aproximativ la fel ca în Cluj, cât fac eu în Cluj de la cazare la birou fac și în Brașov pe distanțe similare, orele de vârf sunt ore de vârf acolo nu ai ce face.
Piața muncii… aici e mult de vorbit, Brașovul are un specific industrial și horeca, mai greu cu social media experts, coaching gurus și alte profesii de genul ăsta. Depinde mult de ce profesii aveți voi și ce așteptări financiare.”, a relatat clujeanul.
Surprize pe piaţa imobiliară în 2025
Cluj-Napoca: Clujenii încep anul cu un nou record de preț pentru apartamentele scoase la vânzare. Pragul de 3.000 euro/mp util a fost atins chiar mai rapid decât se anticipa, scrie imobiliare.ro.
Pentru un apartament cu 2 camere cu o suprafață utilă de 52 de metri pătrați un cumpărător trebuie să achite, în medie, suma de 156.000 de euro, potrivit calculelor realizate pe baza Indicelui Imobiliare.ro. Dacă ar fi făcut pasul spre achiziție în urmă cu un an ar fi plătit aproape 134.800 de euro, deci cu circa 21.200 de euro mai puțin.
Brașov: Orașul se menține și la începutul acestui an al doilea cel mai scump din țară pentru cumpărători. Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamente a ajuns la nivelul de 2.083 euro/mp util, cu 22% peste media înregistrată pe plan național. În ultimul an apartamentele din Brașov s-au scumpit cu aproape 20%.
Locuințele noi, finalizate în ultimii cinci ani, se vând cu prețuri semnificativ mai mari. Cumpărătorii trebuie să achite, în medie, suma de 2.458 euro/mp util pentru un apartament.
București: Prețurile apartamentelor din Capitală s-au menținut spre finele anului trecut la un nivel relativ stabil. Cumpărătorii care își caută chiar în această perioadă o locuință în București trebuie să fie pregătiți să achite, în medie, 1.862 euro/mp util, deci un cost aproximativ de 96.824 de euro pentru un apartament cu 2 camere.
În cazul apartamentelor din blocuri noi media înregistrată la nivelul pieței locale depășește deja pragul de 2.000 de euro/mp, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.