Un brașovean în vârstă de 71 de ani a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, scrie Stirile Pro Tv.
„În timp ce conducea un autoturism spre Brașov, din cauze care urmează a se stabili, un brașovean în vârstă de 71 de ani a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil”, au informat polițiștii sibieni. O femeie de 69 de ani a fost rănită în accident.
„O femeie în vârstă de 69 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, aceasta a suferit un traumatism facial și de membru superior și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu conștientă”, au precizat reprezentanții ISU Sibiu, conform mytex.ro.
Patru răniți dintre care doi copii într-o mașină condusă de un clujean implicată într-un grav accident de circulație în Sibiu ieri
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat ieri Planul Roşu de Intervenţie în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 14, în zona localităţii Slimnic, şi în care au fost implicate patru autoturisme. Un bărbat, o femeie şi două fetiţe, în vârstă de 7, respectiv 12 ani, au fost transportaţi la spital, cu diverse traumatisme.
În accident au fost implicate în total zece persoane – opt adulţi şi doi minori, dintre care doi adulți și doi copii au fost transportați la spital.
”În urma evaluării medicale au avut nevoie de investigaţii medicale şi transport la spital 4 persoane (2 adulţi şi 2 minori), astfel: un bărbat în vârstă de 47 de ani care a suferit multiple traumatisme, o femeie în vârstă de 65 de ani care a suferit un traumatism costal, două fetiţe în vârstă de 7, respectiv 12 ani care au suferit multiple trumatisme”, a transmis ISU Sibiu, conform actualdecluj.ro.
Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Mureş, a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de către un sibian în vârstă de 75 de ani, proiectându-l pe sensul opus, unde, la rândul său, a lovit frontal un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Cluj. Patru pasageri din ultimul autoturism – doi adulţi şi doi minori – au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.