Un bărbat a intrat aseară cu maşina într-un magazin de mobilă. Din fericire nimeni nu a fost rănit însă poliţiştii încearcă să afle acum cum s-a petrecut totul.
Zgomotul produs de impactul dintre autoturism şi vitrina magazinului a stârnit panică în rândul oamenilor aflaţi în acel moment în centrul comercial. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul Suceava, scrie Stirile Pro Tv.
„Eu eram la birou şi dintr-o dată am simţit cu se dărâmă. Când am fugit afară, l-am văzut pe domnul că era deja intrat”, spune un martor.
. Şoferul s-a ales doar cu câteva răni minore, dar cu o notă de plată pe măsură.
„Maşina se deplasa pe partea dreaptă şi eu eram în depăşire. Şi ăla mi-a virat stânga. Şi am încercat să-l evit, aici era liber, era liber nu erau maşini parcate”, spune șoferul mașinii, citat de Observator.
Un camion a intrat într-un restaurant
Un accident a avut loc joi dimineaţă, pe DN1B, în zona localităţii Merei, judeţul Buzău. Șoferul unui autocamion a pierdut controlul direcţiei, s-a răsturnat, a lovit un autoturism, iar apoi a intrat într-un restaurant.
„Pe DN 1B, în zona localităţii Merei, judeţul Buzău, conducătorul unui autocamion a pierdut controlul direcţiei în rondul de la intersecţia cu DJ 203G, s-a răsturnat, a lovit un autoturism, iar apoi a intrat într-un restaurant”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, scrie Stirile Pro Tv.
În urma impactului a fost rănit şoferul, care a primit îngrijiri medicale.
Accident cu două victime la Cluj Arena
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, 21 decembrie, pe strada Splaiul Independenței. Două autoturisme au fost implicate.
Incidentul a avut loc în jurul orei 08.30. Doi bărbați au fost răniți.
„Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, din același municipiu”, a transmis IPJ Cluj.
În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.