Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în dimineaţa de vineri, 13 decembrie, la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Răscruci din judeţul Cluj.
„În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. În autoturism s-a aflat încarcerat un bărbat, pe care pompierii l-au extras folosind echipamentele din dotare.
Acesta are aproximativ 70 de ani, a fost în permanență conștient și cooperant, prezentând multiple traumatisme. Victima a fost ulterior transportată la spital.
La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a transmis ISU Cluj în dimineaţa de vineri, 13 decembrie.
„Astăzi, 13 decembrie a.c., în jurul orei 07:20, pe DN1C – E576, în localitatea Răscruci, s-a produs un accident rutier.
Din primele verificări, un bărbat de 74 de ani, din comuna Cornești, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția municipiului Dej, ar fi pierdut controlul în condiții de carosabil umed, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 39 de ani.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind extras de echipajele ISU Cluj. Bărbatul de 39 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă celălalt conducător auto nu a putut fi testat din cauza stării medicale.
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului”, a precizat IPJ Cluj.