Updated on decembrie 5, 2024
(Foto: Sergiu Răzvan)
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 decembrie, ora 22:00 – 7 decembrie, ora 18:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat, se va depune polei, potrivit Stirile Pro Tv.
La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat de zăpadă, în general de până la 10 – 15 cm.
De asemenea, se vor acumula cantităţi de precipitaţii local de 10 – 15 l/mp, iar îndeosebi la munte şi în sud-vest, pe arii restrânse, de peste 20 l/mp.
Joi, cerul va fi mai mult noros, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie și trecător lapoviță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Vineri, vremea va fi închisă. Temporar va ploua slab, iar dimineața, trecător vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade. Valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară, sâmbătă, față de intervalul anterior, scrie Observator.
Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade Celsius.
Vrmea Cluj
La Cluj ar trebui să ningă sâmbătă și săptămâna viitoare.