Doi tineri de 20 de ani au murit aseară după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un autocamion.
Accidentul a avut loc în data de 2 decembrie, în jurul orei 19:10, pe DN1C-E576, în localitatea Fundătura, implicând două autovehicule. Vinovat pentru producerea accidentului este un șofer de 20 de ani.
În urma impactului, două persoane aflate în autocamion au rămas încarcerate. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale dotate cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Cluj.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa în direcția municipiului Dej, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și o semiremorcă, condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Poieni.
Din nefericire, impactul a avut consecințe tragice, soldându-se cu decesul conducătorului autoturismului și al pasagerului său, ambii de 20 de ani, din comuna Răscruci.
Conducătorul camionului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu dispozitivul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Traficul în zonă rămâne blocat, echipajele de intervenție continuând cercetările și activitățile necesare pentru deblocarea drumului”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.