CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidenţiale, potrivit surselor Observator. Este o decizie, în premieră, a Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a cerut, joi, renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidenţiale, potrivit surselor Observator, pe baza cererii lui Cristian Terheș. Acuzaţiile se referă la presupusa înşelătorie a lipsei bugetuluid e campanie şi la presupusa manipulare prin mijloace neloiale şi declaraţii mincinoase pe platformele de socializare. Pe de altă parte, preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat că nu a primit deocamdată nicio solicitare oficială, scrie Observator.
Totodată, Curtea Constituţională a României a amânat pentru vineri discuţiile privind anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect “anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
Declarația lui Marcel Ciolacu, la sediul PSD, conform G4Media: Eu după alegeri am venit în fața dvs și am anunțat că îi felicit pe cei doi din turul doi și PSD nu face nicio solicitare la BEC de renumărare.
Eu știu cț sunt doi candidați în turul 2 cărora le-am urat succes. Pe dna Lasconi chiar am sunat-o
Eu cred că cele mai importante sunt alegerile de duminicîă. Eu personal am greșit, îmi asum, dar duminică nu mai este vorba de Marcel Ciolacu, e vorba de viitorul tuturor, de România, stabilitatea țării.
Niciodată nu am comentat decizia unui magistrat sau a CCR. Eu i-am felicitat pe cei doi care au intrat în turul doi.
Merg la CSAT. Am și întrebat dacă e normal să particip la ședința CSAT și mi s-a răspuns de la secretariatul CSAT că e normal, nu mai sunt candidat, sunt premier.