Candidatul la prezidențiale, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu că s-a întâlnit la ONU cu o ființă non-umană:
„Ce aș putea să vă spun este că m-am întâlnit cu o altă specie, în niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și îmi este absolut egal ce cred unii și alții, mai ales astăzi, însă eu vă spun că aici discutăm de o altă specie.” a spus Georgescu, în emisiunea care a fost înregistrată în 2020.
„Am avut câteva ocazii directe, inclusiv la câteva discuții foarte serioase, în câteva negocieri, împreună cu o echipă pe care o conduceam de la ONU și ce-aș putea să vă spun e că m-am întâlnit cu o altă specie. În niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie”.
„Ei, practic, vorbesc de acești nouă marxiști sataniști care vor să-l înlocuiască pe Dumnezeu”, a mai spus acesta, citat de b1tv.ro.
De asemenea, Călin Georgescu nu crede că omul a ajuns pe Lună: „Domnule, știți cum e? Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu, nu că nu cred. Sunt sigur că n-a fost așa. E o altă manipulare, dar asta e altă temă. Domnule, aia fost o manipulare, cu mersul omului pe Lună. Drept dovadă, că după ce au fost prin anii 70, n-a mai fost nimeni pe Lună. Adică, brusc, domnule, n-am mai avut o tehnică s-o facem și ne-am dus atunci și… Dar, în sfârșit, asta-i altă poveste”.
Iar despre piramidele egiptene a afirmat că „nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost ele create, (niște centre de energie extraordinar de puternice). Exact. Deci văd piramidele egiptene și nu au fost încă folosite. Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu sunt”.