Ilie Bolojan a anunțat luni seară că a fost ales președinte al PNL și că partidul a decis ”să susțină fără nici un fel de negociere candidatura Elenei Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale”. Bolojan a spus că Lasconi e singura opțiune pro-europeană, scrie rfi.ro.
Conducerea PNL i-a validat pe Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), Ciprian Ciucu (primarul Sectorului 6), Valeriu Iftime (preşedinte CJ Botoşani) şi Dan Motreanu (europarlamentar) în funcţiile de prim-vicepreşedinţi.
„Vom comunica corect cu românii toate angajamentele PNL pentru alegerile parlamentare. Vor fi lucruri pe care, dacă românii ne vor acorda creditul lor, le vom respecta.
Vom susține direcția pro-europeană a României și politicile de centru-dreapta. În acest sens am luat o decizie ca pentru alegerile prezidențiale, pentru turul al doilea, PNL să susțină fără niciun fel de negocieri, candidatura doamnei Elena Lasconi”, a anunțat Bolojan, luni seara după ședința în care a fost validat președinte interimar al PNL, conform Antena 3.
De asemenea, liberalii au decis să rămână la guvernare până după alegerile parlamentare.
„Am luat decizia ca în următoarea lună, PNL prin miniștrii pe care-i avem să asigure funcționarea guvernului, să pregătească atât cele două runde de alegeri și predarea guvernării pentru că, după cum știți, de luna viitoare vom avea un alt guvern. Ieșirea de la guvernare n-ar face decât să creeze instabilitate și probleme în funcționarea guvernului. Împreună cu colegii mei vom face tot ce e posibil pentru ca politicile de centru dreapta să fie susținute din parlament”, a mai adăugat Bolojan.