Bosch, cel mai mare furnizor auto din lume, a anunțat vineri că intenționează să reducă încă 5.550 de locuri de muncă la nivel mondial, în principal în Germania, din cauza dificultăților de pe piața automobilelor noi, transmite agenția AFP.
„Producția mondială de vehicule va stagna în acest an la aproximativ 93 de milioane de unități sau chiar va scădea ușor față de anul precedent”, a explicat grupul german într-un comunicat de presă.
Decizia vine în condițiile în care industria auto suferă din cauza scăderii cererii, a întârzierilor în tranziția către vehiculele electrice și a concurenței sporite din partea producătorilor chinezi, informează g4media.ro.
Bosch, cel mai mare furnizor mondial de piese auto, ar urma să renunţe la 3.500 de angajaţi, până la finalul lui 2027, de la divizia sa de servicii informatice, jumătate fiind la unităţile din Germania, pe fondul cererii slabe pentru sisteme de asistenţă de conducere inteligentă şi soluţii pentru conducere automată.
De asemenea, 750 de angajaţi ar urma să fie concediaţi până în 2032 la uzina din Hildesheim, în Germania. În plus, vor fi concedieri la divizia de mecanisme de direcţie la fabrica din Schwaebisch Gmuend, lângă Stuttgart. Compania vrea să concedieze acolo până la 1.300 de angajaţi, în perioada 2027 – 2030, scrie observatornews.ro.
Consiliul angajaţilor Bosch şi sindicatul IG Metall şi-au exprimat opoziţia faţă de concedieri. “Ne vom organiza rezistenţa la acele fabrici la toate nivelurile”, a afirmat Frank Sell, adjunctul şefului Consiliului angajaţilor.
Continental, Robert Bosch GmbH şi ZF Friedrichshafen AG îşi reduc cheltuielile pentru a face faţă declinului din sectorul auto. Clienţii lor, inclusiv Volkswagen AG şi Mercedes-Benz Group AG, îşi reduc eforturile de electrificare, ca răspuns la cererea slabă, astfel încât furnizorii care investesc în noile tehnologii se confruntă cu dificultăţi.
Giganţii industriali germani sunt afectaţi de tranziţia la o economie mai curată. Tranziţia este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut graţie producţiei unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, şi care beneficia de sute de producători locali de componente, scrie Reuters.