Compania de construcții din Turcia Gülermak, care a câștigat contractul pentru Metroul de Cluj va participa la un târg de cariere din Cluj Napoca din perioada 21 – 22 noiembrie.
„Gülermak își caută colegi noi! Ne întâlnim la Târgul de Cariere | CLUJ pentru a afla mai multe despre joburile din echipa noastră!”, transmite compania.
Anunțul constructorului legat de recrutări poate fi interpretat ca un semnal pozitiv pentru evoluția mega-proiectului de infrastructură din „Capitala Ardealului”, în contextul controverselor legate de sursa de finanțare a lucrărilor, scrie economica.net.
Pe 25 mai 2023 a fost semnat la sediul Primăriei Cluj – Napoca contractul pentru construirea Magistralei I de metrou din „Capitala Ardealului”. În valoare de două miliarde de euro, lucrările la această linie vor fi finalizate în 2031, potrivit estimărilor primarului Cluj – Napoca, Emil Boc.
Linia 1 va avea o lungime de 21 de kilometri și 19 stații.
Primul tronson, totalizând puțin peste 9 kilometri, cu 9 stații și un depou suprateran, urma să fie finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).
Pe 28 februarie 2023 a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția de lucrări, respectiv asocierea Gulermak – Alstom Transport – Arcada Company.