Reacţia Poştei Române după ce directorul companiei a anunţat că va închide toate oficiile poştale, inclusiv cele din Cluj

Updated on noiembrie 20, 2024 Reacţia Poştei Române după ce directorul companiei a anunţat că va închide toate oficiile poştale, inclusiv cele din Cluj 1

Poşta Română a transmis un comunicat după ce directorul general al companiei a anunţat că va închide treptat oficiile poştale, scrie Agerpres.

Documentul subliniază, însă, că închiderea oficiilor poştale nu reprezintă o prioritate pentru companie.
Poşta Română nu ia în considerare reducerea prezenţei sale în ţară, prezenţă pe care şi-a consolidat-o în ultimii ani, când pentru prima oară, în anul 2023, a reuşit să aibă cel puţin un salariat în fiecare UAT din România. Închiderea oficiilor poştale nu reprezintă o prioritate pentru Compania Naţională “Poşta Română” S.A. Închiderea şi deschiderea de subunităţi poştale este un proces continuu, început în urmă cu 34 ani. Anual, aproximativ 500 subunităţi poştale sunt închise, în timp ce multe altele se deschid”, se arată în comunicat.

În context, în documentul transmis de Poşta Română se precizează că se află într-un proces amplu şi continuu de transformare care urmăreşte adaptarea la nevoile actuale ale clienţilor, eficientizarea operaţională şi alinierea la tendinţele internaţionale din sectorul serviciilor poştale.

În declaraţiile sale, Directorul General a ţinut să sublinieze faptul că unele oficii poştale sunt neprofitabile şi că toate companiile de poştă din Europa au adoptat o politică de reducere a prezenţei teritoriale prin oficii poştale. Poşta Română se înscrie în acest trend de modernizare a companiilor de poştă prin transformarea prezenţei poştale din România dintr-o prezenţă mixtă de subunităţi proprii, închiriate sau în regim de semi-franciză, într-o prezenţă PUDO (pick-up drop-off points) în sistem propriu sau în regim de franciză.

Totodată, Directorul General a declarat că reducerea prezenţei prin subunităţi poştale se face treptat, prin ieşirea naturală a salariaţilor din sistem, şi nu într-un mod abrupt, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria în anul 2023 şi 2024, când au fost închise peste 300 oficii, respectiv 100 oficii poştale”, susţine sursa citată.

Valentin Ștefan, directorul Poştei Române, a explicat că singurul motiv pentru care oficiile poștale nu au fost închise până în prezent este acela că încă mai sunt oameni față de care există o datorie morală, persoane care și-au dedicat viața lucrând pentru Poșta Română.

Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: «de mâine caută-ți de lucru». Așa că gradual începem sa le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale. O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%”, a declarat Valentin Ștefan în cadrul evenimentului European Digital Commerce Summit 2024, potrivit Economica, scrie spynews.

Directorul Poştei Române a dezvăluit că, în prezent, oficiile poştale aduc prea puţini bani. Valentin Ștefan își dorește să transforme Poşta Română într-o companie modernă.

“Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă.”, a spus Valentin Ștefan.

Advertisements
error: Content is protected !!