Cât te costă să petreci Revelionul 2025 cu Vlăduța Lupău

Updated on noiembrie 5, 2024 Cât te costă să petreci Revelionul 2025 cu Vlăduța Lupău 1

Localurile și hotelurile din țară se întrec în oferte, pentru petrecerea de Revelion 2025. Ca să atragă cât mai mulți clienți, patronii din HORECA anunță și un atractiv program artistic, de cinci stele, cu marii noștri soliști.

În ceea ce o privește pe solista de muzică populară Vlăduța Lupău, ea va susține un recital la Restaurantul Ring, din București, alături de Anca Beliciu, de Marius Chivu și de Formația Magic. Organizatorii anunță „un meniu rafinat și băuturi Premium, plus o experiență gastronomică, cu patru feluri de mâncare, candy bar, fruit bar și cocktail bar”.

Va fi montată și o cabină foto, unde petrecăreții se pot poza, în ipostaze de familie sau amuzante, de Revelion 2025. Prețul unui bilet pentru o persoană este de 600 de lei, scrie click.ro.

Irina Loghin și Minodora cântă la Poiana Brașov
Și în Poiana Brașov se lasă cu petrecere mare, de Anul Nou. La Monterai Resort, hotel de cinci stele, vor cânta Irina Loghin, Mioara Velicu, Minodora, Gheorghe Gheorghiu, Haiducii 7 Cai, Za Band, Lenuța Burghila, Cooperativa 9, Monica Angels, DJ Răzvan.

Organizatorii oferă pachete de 3, 4 sau 5 nopți, all-inclusive. Se anunță o masă festivă, plină cu bunătăți, inclusiv tradiționale, dar și numeroase surprize, foc de tabără, colindători, Dansul Caprei, Plugușorul, tradiții de An Nou.

Prețurile urmează a fi stabilite de organizatorii care au închiriat tot hotelul, în funcție de numărul de persoane, de zilele de cazare și de meniu.

Cât costă Revelionul 2025 cu Pepe și cu Monica Anghel?
Pepe are agenda plină de Anul Nou. El va cânta, de Revelion 2025, la localul Noor Events, din Popești Leordeni. Prețul unui bilet, pentru o persoană, este de 700 de lei, pentru masă și programul de divertisment, care se anunță de excepție, antrenant, până dimineață, la cântatul cocoșului:

„Pepe va fi, desigur, cireașa de pe tort”, după cum este anunțat de organizatori. În meniu sunt tot felul de bunătăți, precum Quiche cu pomodori secchi și rucola, Millefeuille cu salată de pește afumat și somon, ruladă de curcan învelită în jambon pe pat de sfeclă cu hrean, pulpă de rață confiată, servită cu piure de cartofi cu trufe pe pat de varză rosie și sos de mango, tort Mousse cu fistic, etc, dar și băuturi.

Pepe este așteptat, însă, în aceeași seară, și la Centrul de evenimente Magic Place Events GRANT, din București, unde se va alătura echipei de artiști. Aici vor mai cânta Monica Anghel, Mahala Rai Banda, Ovidiu Anton, Alexandru Anghel, Elena Niciu, Mihai Băjinaru, Taraf București și Magic Sax. Prețul unui bilet pentru o persoană este de 690 de lei.

Advertisements
error: Content is protected !!