O fetiță de 9 ani a reuşit să iasă singură dintr-un autoturism care a căzut de pe un pod. Șoferul a decedat

Updated on octombrie 27, 2024 O fetiță de 9 ani a reuşit să iasă singură dintr-un autoturism care a căzut de pe un pod. Șoferul a decedat 1

Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă, șoferul unei mașini a murit după ce a plonjat în albia unui râu. Cu adevărat remarcabil este faptul că o fetiță de 9 ani, aflată în mașină, a reușit să se salveze prin forțe proprii, părăsind vehiculul fără intervenția salvatorilor, scrie Antena 3.

Maşina a rupt bara de protecţie a podului şi a plonjat zeci de metri într-o vale. Autotorismul în care se aflau bărbatul şi copila cade în gol de la înălţimea unui bloc de cinci etaje. Maşina a aterizat pe plafon, iar impactul a fost fatal pentru şofer, potrivit stiripesurse.ro. Accidentul s-a produs în localitatea Jitia, Vrancea, scrie Ziarul de Vrancea. Două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea tip B2, un echipaj SMURD și modulul de descarcerare și un echipaj de poliție au fost trimise să intervină.

Au fost identificate două victime .O victimă in vârstă de 37 ani ,de sex masculin, fără semne vitale, încarcerată ,cu leziuni incompatibile cu viața. A doua victimă, în vârstă de 9 ani sex feminin, cu leziuni minore a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani”, a precizat ISU Vrancea, conform Adevarul.

O fetiță de 9 ani a reuşit să iasă singură dintr-un autoturism care a căzut de pe un pod. Șoferul a decedat 2 O fetiță de 9 ani a reuşit să iasă singură dintr-un autoturism care a căzut de pe un pod. Șoferul a decedat 3

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. „Polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Jitia. Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că din cauza neadaptării vitezei de deplasare, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, căzând de pe un pod.

Din nefericire, cadrele medicale sosite la fata locului au declarat decesul conducătorului auto. În autoturism se mai afla o fetiță, de 9 ani, care a ieșit singură din mașină după impactul cu solul”, a precizat IPJ Vrancea.

Două tinere au plonjat cu maşina într-un râu. Au scăpat nevătămate
Două femei au scăpat tefere după ce autoturismul în care se aflau a plonjat, sâmbătă după amiază, într-un râu. Ele au primit asistenţă medicală la locul accidentului şi au refuzat să meargă la spital.

O fetiță de 9 ani a reuşit să iasă singură dintr-un autoturism care a căzut de pe un pod. Șoferul a decedat 4

Accidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea Lereşti din judeţul Argeş, unde o şoferiţă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers iar autoturismul a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un râu. La locul evenimentului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Câmpulung cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, scrie Observator.

Paramedicii SMURD au asistat două persoane de sex feminin, cu vârstele de aproximativ 20, respectiv 22 de ani, care, ulterior, au refuzat transport la spital, conform arges-stiri.ro

Advertisements
error: Content is protected !!