Mai multe echipaje de poliție și pompieri au intervenit, marți seara, la blocul West City Tower de pe Calea Florești unde o femeie a amenințat că se aruncă de la etaj.
Salvatorii au ajuns la locul incidentului, însă femeia nu era de găsit. Femeia ar fi renunţat la tentativa de suicid după ce ar fi fost convinsă de rude să revină la locuinţa sa din cartierul Mărăşti.
“La data de 22 octombrie, în jurul orei 19:10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de un bărbat cu privire la posibila tentativă de suicid a soției sale, în vârstă de 38 de ani, în cartierul Mănăștur.
Echipajele de poliție și ISU Cluj au intervenit de urgență, dar persoana nu a fost găsită la fața locului. Ulterior, femeia a fost depistată în cartierul Mărăști la locuința sa.
Ulterior, aceasta a fost internată într-o unitate medicală de specialitate pentru investigații suplimentare”, a informat IPJ Cluj marţi seara.
“Final pozitiv ptr. moment. Ne bucurăm că nimeni nu a avut de suferit”, au scris pe pagina de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca, cei care au fost martori la desfăşurarea de forţe.