Comisia Europeană a suspendat 80 milioane de euro din cererea de plată numărul 3 din PNRR pentru nereguli legate de numirile la companiile de stat din Transporturi, pentru probleme parțiale la licitații de modernizare a infrastructurii feroviare, dar cu șanse să fie rezolvate, dar și pentru probleme la metroul de la Cluj, deși, pentru acest din urmă obiectiv, întreaga sumă – circa 300 de milioane de euro – va fi suspendată definitiv, arată o parte din scrisoarea Comisiei Europene obținută de Economedia.
Jalonul 86 prevedea semnarea contractelor pentru 50% din lucrările pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, pentru secțiunea Țara Moților (Teilor) — Sf Maria (Câmpului) (7 stații), cu o lungime de 8,8 km. Licitația a fost derulată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Comisia a considerat că România nu a derulat corect licitația, tot din cauza modalității de publicare a documentelor în SEAP și în JOUE.
Conform Comisiei, licitația a fost lansată pe 16 martie 2022 în SEAP și pe 18 martie în JOUE, la o valoare estimată de 6,665 miliarde lei, cu termen-limită pentru depunerea ofertelor în data de 9 mai. Acest termen a fost însă extins ulterior de 5 ori iar contractul cu câștigătorul licitației a fost semnat pe 22 mai 2023.
Însă în total nouă rectificări la contract au fost publicate în SEAP, dar doar 5 – cele care au extins termenele pentru depunerea ofertelor – au fost publicate și în JOUE. Una dintre aceste rectificări nepublicate viza majorarea semnificativă a valorii contractului, de la 6,6 miliarde lei la peste 9 miliarde de lei.
Comisia susține că regulile europene spun că autoritățile române ar fi trebuit să extindă termenele limită atunci când erau realizate modificări majore la licitație și documentație, în concordanță cu importanța schimbărilor.
Comisia consideră că schimbările ce au avut loc la condițiile licitației au fost semnificative, nu doar simple erori administative, ceea ce ar fi putut afecta decizia ofertanților de a participa la licitație. Astfel, valoarea contractului a fost majorată cu 30% și criteriile minime au fost modificate cu numai două săptămâni înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor.
Comisia consideră astfel că România ar fi trebuit să anuleze procedura și să o reia ulterior pe baza noilor criterii.
În schimb, România a folosit procedura naținonală a „suspendării” în SEAP, ceea ce nu s-a văzut și în JOUE.
În plus, România a publicat în SEAP notificări înainte ca ele să fie publicate și în JOUE. Totodată, unele rectificări transmise JOUE nu erau în linie cu cerințele de publicare.
„În acest context, Comisia consideră că, prin neasigurarea publicării în JOUE a modificărilor privind valoarea estimată a contractului și cerințele minime pentru ofertanți și prin neprelungirea termenului de depunere a ofertelor după efectuarea acestor modificări substanțiale ale condițiilor de licitație, România nu a respectat cerința de la etapa 86 conform căreia „procedura de licitație se desfășoară în conformitate cu Legea 98/2016 și cu modificările ulterioare ale acesteia, care transpune Directiva 2014/24/UE””, arată documentul obținut de Economedia.
Momentan, Comisia a suspendat 35,5 milioane de euro din a treia cerere de plată din PNRR pentru jalonul referitor la metroul de la Cluj. Însă conform surselor Economedia și a declarațiilor oficiale ale autorităților, România nu mai are timp să reia procedurile pentru ca acest Jalon să poată fi considerat conform și pentru a finaliza licitația și lucrările la termenul limită final prevăzut de PNRR. Drept urmare, Comisia nu va putea plăti ulterior nici jaloanele subsecvente 87, 88 și 89.
În concluzie, întreaga finanțare de circa 300 de milioane de euro pentru metroul de la Cluj-Napoca va fi suspendată, iar obiectivul nu va mai putea fi finanțat deloc din PNRR.
Metroul va fi trecut pe o altă finanțare
Metroul din Cluj este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din regiune, dar acesta nu va mai beneficia de fonduri europene prin PNRR, fiind mutat pe o altă sursă de finanțare – de exemplu din obligaţiuni verzi, emise de statul român. Ministrul a explicat că România va avea șase luni la dispoziție pentru a remedia restul jaloanelor neîndeplinite legate de companiile energetice și regimul fiscal al microîntreprinderilor.
„Am anunţat deja că acest acest obiectiv va fi scos din PNRR şi va fi trecut pe o altă finanţare de la Ministerul Transporturilor”, a menţionat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.