O tânără de 27 de ani din București a suferit un infarct și a decedat la birou, după ce șefii au refuzat să cheme o ambulanță, deși a leșinat prima dată în cursul dimineții. Abia după al doilea leșin au sunat la 112, dar a fost prea târziu. Tragedia a avut loc într-un context tensionat, în urma revenirii angajaților la birou, care a generat conflicte și demisii.
Femeia lucra la o editură specializată în publicaţii academice, din Bucureşti, informează adevarul.ro.
Martorii spun că s-ar fi simțit rău în jurul orei 11, când ar fi leșinat. Nimeni nu a chemat salvarea, pentru că și-a revenit. Între timp, ea ar fi primit doar o banală pastilă de calciu, însă nu a fost lăsată să plece acasă. În jurul prânzului, „a căzut de pe scaun, efectiv”, spun martorii.
A fost chemată salvarea, însă echipajul, fără medic, a efectuat manevrele de resuscitare, dar tânăra a rămas inconștientă. Apoi, a venit o a doua ambulanță, cu medic, care a declarat decesul tinerei după o oră. Autopsia va stabili cauza exactă a morții.
Tânăra nu ar fi suferit de alte afecțiuni, spun martorii, iar decesul s-ar fi produs pe „fond de oboseală şi de stres”. Asta pentru că, după patru ani de lucrat de acasă, cei peste o sută de angajați au fost chemați să muncească de la birou, iar asta ar fi dus la un val de demisii în masă.
Doru Șupeală, specialist în HR, care a semnalat și cazul tinerei din Timișoara care și-ar fi pus capăt zilelor din cauza presiunii de la locul de muncă, a precizat că a primit o mulțime de mărturii de la actuali și foști angajați, colaboratori și parteneri ai acestei companii.
„Toate aceste mărturii explică decesul tinerei de 27 de ani prin climatul stresant, volumul uriaș de muncă, managementul terorizant și comportamentul agresiv, brutal și iresponsabil al conducătorilor acestei companii, atât al celor din România, dar mai ales al celor de la centru, din China și Elveția. Compania este, fără putință de tăgadă, un angajator criminal.”, scrie consultantul Doru Șupeală.
„Tirania, abuzul, hărțuirea și epuizarea oamenilor trebuie să înceteze.”, subliniază el.
În urmă cu un an și jumătate, toți angajații companiei, au primit un mesaj de la CEO-ul companiei mamă, din China: „Toți angajații vor înceta să lucreze de acasă imediat. Dacă vreți să stați acasă, vă rog să demisionați”, le-a scris președintele firmei.
Un angajat din România a semnalat presiuni constante și o atmosferă toxică în companie, subliniind lipsa de empatie și obediența managementului față de deciziile centrale din China, într-o scrisoare deschisă, trimisă consultantului în HR, Doru Șupeală.
„Pierderea colegei este extrem de dificilă și cred că e o datorie morală să raportăm neregulile, să încercăm să ne luptăm cu ele și să întreprindem orice acțiuni necesare pentru a face din lumea noastră un loc mai bun. Mă simt oribil că am eșuat să schimb climatul și cred ca e nevoie și de o intervenție exterioară care să producă o mișcare.”, spune angajatul.
Acesta susține că managementul chinez exercită un control excesiv asupra angajaților români, ceea ce duce la o lipsă de inițiativă și protecție pentru sănătatea mentală a acestora.