Updated on septembrie 25, 2024
Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea înapoi aproximativ 300.000 de euro, bani primiți din chirii, a decis miercuri definitiv Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, Klaus Iohannis pierde și două dintre casele deţinute alături de soţia sa, Carmen, în Sibiu.
ÎCCJ a publicat, miercuri, decizia în cazul unui litigiu deschis în 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, situat pe strada Gheorghe Magheru 35 – care i-a aparținut lui Carmen Iohannis și familiei Baștea.
Rodica Baștea a contestat cu recurs la ÎCCJ deciziile instanțelor inferioare, prin care și acest imobil intra în proprietatea statului român, pe 6 septembrie anul trecut. Până pe 18 iunie anul acesta, dosarul a stat în procedura de filtru pe rolul ÎCCJ. Pe 18 iunie, completul format din 3 judecători al ÎCCJ a admis în principiu cererea de recurs și a stabilit termen pentru marți, 24 septembrie.
„Decizia nr. 1943: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă”, se arată în încheierea de ședință publicată miercuri de ÎCCJ, potrivit antena3.ro.
Este vorba despre o decizie definitivă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Rodica Baștea, o femeie din America, prietenă de familie cu Klaus Iohannis, cea care deschisese un proces prin care solicita anularea actelor de moștenitor al statului român vizavi de un imobil din Sibiu pe care l-a cumpărat familia Iohannis de la Ion Baștea, soțul acestei femei care a deschis procesul.
Practic, statul român poate să treacă acum la recuperarea a aproximativ 300.000 euro pe care Klaus Iohannis i-ar fi încasat drept chirie de la două imobile care au fost cumpărate de la aceeași familie de către Klaus Iohannis. E vorba de un imobil de pe strada Magheru din Sibiu și despre un altul în care se afla, în fapt, un spațiu comercial de pe Nicolae Bălcescu.
Astfel, potrivit acestei decizii, un notar public din Sibiu trebuie să deschidă o procedură de succesiune prin care statul român să fie declarat moștenitor al imobilelor.
Statul român, prin ANAF, poate să treacă la recuperarea de la Klaus Iohannis a sumei impresionante de bani. Dacă președintele nu plătește acești bani se poate recurge la poprire.