Nelson Mondialu și-a cerut înapoi darul de nuntă de la fiul său. Cum și-a motivat gestul

Updated on septembrie 19, 2024 Nelson Mondialu și-a cerut înapoi darul de nuntă de la fiul său. Cum și-a motivat gestul 1

Nelson Mondialu și-a cerut înapoi darul de nuntă de la fiul său, după ce zilele trecute s-a lăudat că a dat o sumă imensă. Livian Pop și Alexandra Dumitru au făcut cununia religioasă sâmbăta trecută și au ținut petrecerea într-un local de lux din Cluj. Nunta a fost una impresionantă, cu peste 500 de invitați și cântăreți recunoscuți în România, precum Florin Salam, Marcel Pavel și Horia Brenciu.

Nelson Mondialu a făcut un cadou considerabil fiului său. Acesta a scos din buzunar, nici mai mult, nici mai puțin de 30.000 de euro, a oferit un ceas Rolex în valoare de peste 25.000 de euro, precum și un lanț și o brățară de aur în valoare de 5.000 de euro. Astfel că, în total, Livian Pop ar fi strâns peste 320.000 de euro din darurile de nuntă, conform declarațiilor lui Nelson, scrie bzi.ro.

Numai că, într-o declarație pentru Fanatik, Nelson a precizat că i-a cerut fiului său banii înapoi, deoarece a vrut doar să impresioneze persoanele prezente la nuntă. El a susținut că are casa în construcție și are nevoie de bani. În plus, a declarat că fiul său a făcut profit, din darul de nuntă, de peste 100.000 de euro.

„Ăia-s prietenii lui, că prietenii mei, toți care au fost, au fost băieți, au fost ce trebuie. Eu am pus 30.000 de euro și au zis că îmi dă din ei înapoi 15.000. Nu mi-au mai dat. M-am certat acum cu familia. Că a zis că eu dau bani să-i iau înapoi, a sărit și muierea să-i ia partea. Eu sunt acum cu muncitorii, la casă. Pe lângă cei 30.000 de euro eu i-am dat ceas Rolex, de 25 de mii de euro.

Lui Bogătașu’ i-am făcut lanț și brățară de 5.000 de euro. Și am zis, bă, pun 30.000 de euro să vadă lumea, să mă fălesc și eu și 15.000 mi-i dați înapoi. Nu m-am uitat să văd cât a pus socrul mic sau nașul, dar vă spun, au strâns 320.000 de euro. Au făcut bani, însă au costat mult toate. Vă spun eu, au făcut vreo 320.000 de euro. Dar, meniurile alea și sala au costat 120.000 de euro. Cu muzica 80.000 de euro, 200.000 de euro”, a spus Nelson Mondialu.

error: Content is protected !!