(Video) Un nou mall cu apartamente în Cluj Napoca. A primit autorizație de la primărie

Updated on septembrie 9, 2024 (Video) Un nou mall cu apartamente în Cluj Napoca. A primit autorizație de la primărie 1

SDC Properties va dezvolta în zona Dâmbul Rotund un proiect imobiliar mixt, cu apartament și un mall de 12.000 mp la parter și etajul 1. Proiectul a fost autorizat la finalul lunii august 2024 de Primăria Cluj-Napoca.

Investiția de bază se va ridica la aproximativ 5,7 milioane de euro (28.37.4242 lei), informează Ziua de Cluj.

Potrivit dezvoltatorului, proiectul „Septimiu Mureșan Residence” va fi realizat în partea nordică a orașului, mai exact de pe strada Septimiu Albini nr. 5-7, unde SDC Properties, companie controlată de omul de afaceri Ștefan Berciu, deține un teren de 12.000 de metri pătrați.

„Septimiu Mureșan Residence” este un proiect mixt, rezidențial și comercial. Structura autorizată a imobilului este de 3S+P+10, adică 3 nivele de subsol, parter și 10 etaje). Vor fi 280 apartamente și 12.000 mp de spații comerciale la parter și etajul 1.

Primăria Cluj-Napoca a impus și o serie de conditii dezvoltatorului. Astfel, înainte de a primi recepția imobilului mixt, SDC Properties va trebui:

  • să reamenajeze zona și intersecția str. Giordano Bruno – str. Septimiu Mureșan
  • să lărgească str. Septimiu Mureșan pe tronsonul adiacent PUZ (bandă auto suplimentară, trotuar, stand taxi, stand încărcare vehicule electrice, plantații de aliniament)
  • să amenajeze un spațiu verde cu acces public nelimitat și un stand bike sharing
  • să efectueze lucrări de redimensionare și refacere a canalizării pe str. Septimiu Mureșan

Spatiul verde cu acces public nelimitat va fi amenajat în baza unui proiect de specialitate, cu mobilier urban, corpuri de iluminat și plantații de aliniament. De asemenea, vor fi plantați cel putin 9 arbori cu circumferința minimă de 35 cm măsurată la 1m de la colet, anterior receptiei imobilului mixt.

Un nou mall în Cluj Napoca. Va fi cel mai mare centru comercial din oraș și îl va depăși pe cel propus de Iulius la Carbochim
Companiile imobiliare MAS PLC și Prime Kapital, care au în derulare un parteneriat pentru dezvoltarea de proprietăți imobiliare în România, lucrează la avizare a trei noi malluri în România, unul dintre acestea în Cluj Napoca.

Dezvoltatorii au planuri mari și pentru Cluj-Napoca, acolo unde recent grupul Iulius a anunțat obținerea Planului Urbaniastic Zonal (PUZ) pentru un proiect mixt de 500 de milioane de euro. Viitorul mall al Prime Kapital și MAS RE se va construi pe terenul fostei fabrici Cesarom.

Dacă în urmă cu doi ani compania anunța investiții de 330 de milioane de euro pentru acest teren, într-un proiect mixt, de regenerare urbană, cu un mall de 75.000 de mp, dar și o componentă de birouri de 49.000 de mp, acum datele companiei arată că mallul va avea 130.000 de mp închiriabili și-l va depăși ca suprafață pe cel pe care Iulius are în plan să-l construiască și care va avea 120.o00 de mp închiriabili, scrie economica.net.

(Video) Un nou mall cu apartamente în Cluj Napoca. A primit autorizație de la primărie 2

Celelalte două mall-uri vor fi construite la Bacău, pe un teren cumpărat de la frații Pavăl, proprietarii Dedeman, mallul va avea o suprafață de 51.000 de mp, iar terenul pe care se construiește are 34,2 hectare, și în București, unde va fi ridicat un mall de tip open-air va cu o suprafață de 28.000 de mp.

Prime Kapital este unul dintre cei mai mari dezvoltatori și investitori imobiliari activi în România. În 2016 a intrat într-un joint-venture cu MAS PLC, investitor și operator de proprietăți imobiliare sud-african, cu o prezență semnificativă în Europa Centrală și de Est, informează forbes.ro.

În prezent, în România, Prime Kapital și MAS PLC au în dezvoltare investiții de aproximativ 2 miliarde de euro ce includ peste 14.000 de locuințe, peste 280.000 metri pătrați de suprafețe de retail și peste 150.000 metri pătrați de suprafețe de birouri. Majoritatea proiectelor vizează reconversii funcționale ale unor platforme industriale.

Advertisements
error: Content is protected !!