Zece persoane, între care doi copii, au fost implicate într-un accident cumplit, în care au fost implicate un microbuz şi două autoturisme. Din păcate, şoferii celor două maşini au fost declaraţi decedaţi, după ce nu au răspuns manevrelor de resuscitare, anunță Observator TV.
În accidentul de pe drumul european 85, în zona localității Bălcăuți din judeţul Suceava au fost implicate trei autovehicule, printre care și un microbuz. Șoferii celor trei mașini erau prinși între fiarele contorsionate, iar unul dintre ei era în stare de inconștiență. Echipajele de descarcerare au lucrat minute în șir pentru a-i extrage pe cei trei șoferi și pentru a-i putea preda echipajelor medicale.
Din păcate, șoferii celor două autoturisme erau în stop cardio-respirator, iar după consumarea protocolului de resuscitare, cei doi bărbați au fost declarați decedați.
Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale la fața locului și, rând pe rând, erau transportate la spitalele din Rădăuți și Suceava.
La locul accidentului au ajuns pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare și 4 resurse medicale (2 echipaje de prim-ajutor, ambulanța SMURD-TIM și 1 ATPVM), cu sprijinul a cinci echipaje SAJ, conform Monitorul de Suceava.
Planul roșu de intervenție a fost dezactivat în jurul orei 8.00. Circulația pe E 85 a fost blocată în totalitate zeci de minute, iar polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să afle cauza tragediei.