Milionarul ardelean Adrian Marțian a dat viața bună din Barcelona și din Cluj-Napoca pe o rulotă de pe un teren industrial de pe DN7 Deva – Simeria, după decizia dată de Tribunalul Mureș, care îi interzice să se apropie de copiii săi la mai puțin de 100 de metri. Omul de afaceri a găsit însă o soluție pentru a fi aproape de copiii săi: și-a instalat o rulotă la peste 100 de metri de casa în care stau micuții cu bona, astfel, îi poate vedea de la distanță și le poate furniza tot ce au nevoie.
Ezcentricul Adrian Marțian a apărut de-a lungul vremii în presă cu vila lui Barcelona sau cu singurul apartament cu piscină interioară din Cluj-Napoca.
„L-am găsit acum într-o rulotă amplasată pe un teren de la marginea DN7, înainte de intrarea în municipiul Deva. Asta deoarece într-o casă aflată la circa 150 de metri, stau acum cei trei copiii ai lui, după ce un complet de la Tribunalul Mureș a decis, în apel, după o sentință favorabilă lui Marțian, să emită ordin de protecție împotriva lui (care are grijă de copii de doi ani) în numele copiilor, cererea fiind depusă de mama lor, de care copiii nici nu vor să audă. În motivarea halucinantă pentru ordinul de protecție, instanța invocă alienarea parentală și nimic (ca de exemplu violență sau abuz) pentru care se emit în mod normal ordine de protecție.
De altfel, Marțian va depune plângere la Inspecția Judiciară împotriva completului de judecată, condus de judecătorul Sebastian Voinea.”, scrie clujust.ro.
Pentru a fi cât de cât alături de copiii, acesta și-a amenajat rulota, și-a pus și internet și a decorat-o cu desenele pe care i le trimit copiii.
Lupta dintre Adrian Marțian și fosta soție nu se dă doar pentru custodia copiilor, ci și pentru o avere de zeci de milioane de euro:
„Decizia aparține copiilor. Ce-și doresc ei. Cu mama sau tatăl. Așa e cel mai corect. Nu pot considera că o instanță poate trece peste dorința copiilor. Are dosare grave în Spania și în România. Am făcut greșeala vieții mele. Am pus tot pe numele ei. A fost foarte abilă. În 2020, m-am trezit cu o hârtie că nu mai dețin nimic. Între timp am recuperat 75 la sută. Avem mai multe procese, litigii… Vorbim de terenuri, hotel, mașini… Nu sunt evaluator, dar vorbim de câteva milioane de euro. De ordinul zecilor.
Nu mai există șanse de împăcare între mine și soție, dar copiii mei vor putea oricând să meargă să-și vadă mama, nu mă voi opune niciodată. Dar nu mi-a cerut niciodată acest lucru. Preferă să meargă copiii pe ascuns, la școala lor, ca o hoață. Spune că nu vrea să vadă copiii în prezența mea. Ea nu le poate oferi nimic acestor copii, ea nu are un loc de muncă. Copiii mei nu pleacă niciodată dintr-un magazin cu mâna goală. Păi ea pe ce le cumpără? Să fie și singura femeie de pe fața pământului și eu nu vreau să mai am de-a face cu ea.
Motivul pentru care ea vrea copiii e pentru că în Spania legea e diferită în România. Chiar dacă nu ești căsătorită cu tatăl copilului tău, el trebuie să pună la dispoziție o casă, o alocație. Dar cum aș putea să mai întrețin eu o femeie care a vrut să mă otrăvească? Așa spun copiii: ‘Tati, mami a vrut să ți pună cianură în mâncare’. Am și declarația omului căruia ea i-a dat un plic cu un praf. Am toate dovezile
Nu mi-am bătut soția. Eu nu mă bat cu femeile, eu iubesc femeile. Această doamnă a trăit ca o regină, toată lumea este șocată de ceea ce a făcut. A avut tot ceea ce și-a dorit. Doamne, câte a putut să-mi facă această femeie. Nu mai am nevoie de dușmani, ea face cât toți la un loc”, declara Adrian Marțian anul trecut, citat de prosport.ro.