Satul din Apuseni unde a fost descoperită o pepită de 53 de kilograme de aur

Updated on august 9, 2024 Satul din Apuseni unde a fost descoperită o pepită de 53 de kilograme de aur 1

Satul Ruda Brad, situat la doar cinci kilometri de municipiul Brad, în județul Hunedoara, este un loc plin de istorie și mister, fiind cândva unul dintre cele mai bogate zăcăminte de aur din Europa. Cunoscut în trecut sub numele de Musariu, acest mic sat a fost martorul unei descoperiri impresionante: o pepită de aur masiv, cântărind nu mai puțin de 53 de kilograme, găsită în anul 1947.

Satul Ruda Brad, odinioară o comunitate prosperă cu sute de familii de mineri, s-a format pe un câmp minier vast, ce se întindea pe 80 de kilometri pătrați în Munții Metaliferi. Solul din această regiune era extrem de bogat în aur, iar zăcămintele de aur nativ se întindeau pe sute de metri.

În perioada interbelică, mina Musariu și alte exploatări din zonă erau administrate de Societatea Minieră Mica, una dintre cele mai productive din România. În acea vreme, minerii scoteau regulat bulgări de aur masiv, iar mina Musariu era renumită pentru filoanele sale bogate, care uneori conțineau piese de aur masiv de câteva kilograme, scrie playtech.ro.

Descoperirea pepitei de 53 de kilograme a fost unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din istoria mineritului românesc. Geologul Grigorie Verdeș, care a documentat această perioadă, relata că spectacolul oferit de natura zăcământului era incredibil, minerii fiind adesea uimiți de formele pe care aurul le lua, asemănătoare cu flori, plante, insecte și chiar obiecte create de om.

„La 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic.

Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeş, coordonator al volumului Extaz şi agonie în mineritul zărăndean (2015), potrivit apuseni.info.

Deși satul Ruda Brad a cunoscut o perioadă de prosperitate, începând cu anii 2000, odată cu închiderea minelor de aur din zona Bradului, acesta a intrat într-un proces de declin. Cei aproximativ 600 de locuitori, majoritatea mineri, au fost nevoiți să părăsească localitatea în căutarea unui viitor mai bun, iar astăzi, în Ruda Brad mai trăiesc doar aproximativ 100 de oameni.

Satul mai păstrează câteva clădiri cu valoare arhitecturală, amintiri ale vremurilor de glorie, cum ar fi vechiul cinematograf și biblioteca, sau biserica din piatră, zidită cu peste un secol în urmă de Asociația Minieră Ruda 12 Apostoli. Cu toate acestea, Ruda Brad rămâne un loc uitat de lume, unde amintirea unei pepite de aur de 53 de kilograme și a bogăției zăcămintelor sale se estompează treptat, odată cu trecerea timpului.

Advertisements
error: Content is protected !!