O femeie de 38 de ani a murit după ce a intrat să se scalde în râul Timiș, alături de fiicele ei, de 13 și 15 ani. Toate trei au fost găsite de apropiaţi, fiind aduse la mal. Femeia nu a putut fi salvată.
Rudele au sunat imediat la 112, iar la fața locului au sosit pompierii și echipaje medicale.
„La data de 9 august a.c., în jurul orei 15:57, poliţiştii oraşului Recaş au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani şi 2 minore, în vârstă de 13 şi 15 ani ar fi fost la scăldat în râul Timiş, în apropierea localităţii Bazoşu Vechi, iar acestea nu ar mai fi ieşit la suprafaţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, acestea fiind găsite de către apropiaţii familiei cu care se aflau şi aduse la mal”, a transmis IPJ Timiş, potrivit News.ro.
Sursa citată a precizat că femeia în vârstă de 38 ani a decedat.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis Poliţia.
Pompierii militari au transmis o serie de recomandări pentru a evita pericolul de înec:
► nu intraţi în apă după ce aţi consumat alcool;
► nu intraţi în apă pe timp de noapte;
► nu intraţi în apa rece după expunere la soare;
► nu săriţi în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
► nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apă sau în împrejurimi;
scăldaţi-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
► nu vă scăldaţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii ale râurilor, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci.