O cabană din Cluj Napoca a fost cuprinsă în totalitate de flăcări

Updated on iulie 25, 2024 O cabană din Cluj Napoca a fost cuprinsă în totalitate de flăcări 1

ISU Cluj a anunţat o intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cabană din municipiul Cluj-Napoca.

“Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cabană, construită pe structură din lemn, situată pe strada Odobești din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o autoscară, unde au găsit o cabană cu o suprafață de aproximativ 100 mp, construită pe structură din lemn, cuprinsă în totalitate de flăcări.

Pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor, folosind echipamentele din dotare, astfel încât a fost împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a cabanei”, a informat ISU Cluj.

O cabană din Cluj Napoca a fost cuprinsă în totalitate de flăcări 2 O cabană din Cluj Napoca a fost cuprinsă în totalitate de flăcări 3

error: Content is protected !!